Pana in 18 noiembrie, retailerul real,- Hypermarket isi asteapta clientii la AFI Cotroceni, la targul de produse traditionale creat special atat pentru incurajarea micilor producatori locali, cat si pentru a le oferi bucurestenilor posibilitatea de a cumpara produse traditionale si ecologice romanesti.

“Savoarea gustului de odinioara” a adus in incinta hipermarketului noua producatori locali din Maramures si Satu Mare si ofera peste 150 de produse traditionale si ecologice, printre care se vor gasi sucul de catina in diferite combinatii, sucul de morcovi si produse din lapte de capra nepasteurizat precum laptele, iaurtul, branza, telemeaua, urda, cașcavalul, branza cu mirodenii.

Evenimentul este sprijinit de Asociatia Producatorilor de Produse Traditionale si Ecologice Maramures.

„Colaborarea noastra cu Real s-a materializat pana acum, in acest an, in 32 de targuri in 18 orase din tara, cu beneficii importante pentru noi, micii producatori locali. Cei care au participat la targuri cu produse au reusit sa-si dubleze productia si sa angajeze oameni noi, contribuind in felul lor la dezvoltarea comunitatilor”, a declarat Ioan Tataran, presedintele  Asociatiei Producatorilor de Produse Traditionale si Ecologice Maramures.