Centrul comercial Deva Shopping Centre cu o suprafata de circa 42.000 mp asteapta aprobarea Consiliului Concurentei pentru a-si schimba proprietarul – fondul sud-african de investitii New Europe Property Investments (NEPI) achizitionand unitatea.
Proiectul cuprinde hipermarketurile Metro Cash&Carry si Real si magazinele Praktiker, Domo, Jysk si Takko grupate la iesirea din municipiu, precum si cateva hectare de teren in zona. Potrivit unor surse din domeniu, tranzactia s-ar putea ridica pana la 40-50 de milioane de euro.
NEPI este unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din Romania, foarte activ in ultimul an. Fondul de investitii a anuntat vinerea trecuta ca va achizitiona si proiectul Mega Mall, care prevede dezvoltarea unui centru comercial pe terenul fostei fabrici Electroaparataj.