Sfaturi de la retaileri pentru achizitia unui aparat de aer conditionat

„Este recomandat ca necesarul de frig al incaperii sa fie calculat de un specialist, deoarece de acesta depinde si dimensiunea aparatului de aer conditionat. Astfel, o camera ce are intre 25 si 35 de metri patrati necesita un aparat de aer conditionat intre 9.000 si 12.000 BTU/h, in timp ce o camera cu suprafata de peste 50 metri patrati are nevoie de un aparat mai puternic, de 18.000 BTU/h sau chiar 24.000 BTU/h”, a declarat Catalin Draguleanu, Country Sales and Operations Manager Ariston Thermo Romania.
In ceea ce priveste clasa de consum, reprezentantul companiei recomanda alegerea aparatelor de aer conditionat din clase peste A, de tip inverter, deoarece acestea pot avea un consum mai mic cu pana la 40% fata de cele din clasele inferioare.
Nu in ultimul rand, una dintre functiile de care trebuie sa se tina cont la cumpararea unui aparat de aer conditionat este filtrarea aerului. Astfel, specialistii recomanda produsele ce dispun de filtre de platina ce indeparteaza bacteriile si ciupercile, prevenind astfel principalele cauze ale alergiilor. De asemenea, unele aparate de aer conditionat ofera si posibilitatea dezodorizarii prin intermediul unui difuzor de parfum, a carui aroma poate fi schimbata oricand, in functie de preferintele utilizatorului.
Prima recomandare in privinta intretinerii unui aparat de aer conditionat este verificarea periodica. Aceasta trebuie efectuata de o echipa de specialisti pentru a fi evitate probleme ulterioare. Filtrele aparatului de aer conditionat ar trebui curatate si schimbate in mod regulat, pentru a reduce riscul de alergii. Se recomanda spalarea lor cu apa si sapun si schimbarea o data la sase luni sau chiar mai frecvent, in cazul mediilor cu un nivel ridicat de poluare. O alta recomandare pentru intretinerea aparatelor este pornirea acestora chiar si in perioadele in care nu sunt utilizate in mod frecvent. Astfel, pentru a evita blocarea elementelor din interior, aparatul de aer conditionat ar trebui pornit o data pe luna si lasat sa functioneze timp de 15 – 20 de minute.