Auchan Romania deschide, maine 8 noiembrie, la Brasov al doilea magazin Real remodelat din cele 20 achizitionate de la grupul german Metro. Investitia totala pentru rebranduirea celor 20 de magazine este de 40 de milioane de euro.
Magazinul cu o suprafata de 6.000 de metri patrati a fost rebranduit in formatul Auchan City. Transformarea magazinului Real in Auchan a durat mai putin de trei saptamani si a constat in reorganizarea suprafetei de vanzare, extinderea unor raioane, decorarea, sistemele informatice, formarea echipelor si introducerea comertului Auchan, de tip discount. Auchan City Brasov cuprinde 40.000 de produse din care peste 2.500 sunt marca proprie Auchan.
Auchan Romania, in noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise si alte doua in constructie, o suprafata neta de vanzare de 252.000 metri patrati, peste 10.000 de angajati, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienti anual si o cifra de afaceri comuna de peste 4,5 miliarde de lei, fara taxe.