Cele 98 de magazine Inditex din Romania, sub brandurile Zara, Zara Home, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Oysho si Massimo Dutti au realizat pentru grupul spaniol afaceri de aproximativ 175 milioane de euro si un profit de circa 25 milioane de euro. Cresterea fata de anul precedent este de 16%, respectiv 12%.  Care sunt cele mai profitabile branduri si care au rezultate neasteptate?

Aproximativ jumatate din cifra de afaceri  (85 milioane de euro) si profit (12,3 milioane de euro) provine de la cele 21 de magazine Zara.

Potrivit Mediafax cea mai mare crestere a profitului net a fost inregistrata de cele 19 magazine Bershka, de aproape 64%, iar cel mai mare avans al cifrei de afaceri a fost obtinut de Oysho, de 27,4%.

Bershka a avut anul trecut o cifra de afaceri de 29,3 milioane de euro, cu 24% mai mare fata de nivelul din 2012.

Cele 19 magazine Pull&Bear au raportat o crestere cu 12% a afacerilor, la 22 milioane de euro, si o stagnare a profitului, la 2,6 milioane de euro.

Brandul Stradivarius prezent pe piata locala cu 10 magazine a fost veriga slaba a grupului, acesta a inregistrat o scadere a profitului de 34% si de 6,9% a cifrei de afaceri.

Cele 9 magazine Massimo Dutti au inregistrat anul trecut o majorare cu 23,3% a afacerilor, la 16,5 milioane de euro, si cu 28,7% a profitului net, la 4,1 milioane de euro.

Marca Oysho, care insumeaza 7 magazine, a avut anul trecut afaceri de 4 milioane de euro, cu 27,4% mai mari, si un profit de aproximativ 848.000 de euro, cu 34,2% peste nivelul din 2012.

Magazinele cu decoratiuni Zara Home au avut anul trecut un castig net 782.000 de euro, cu 48,5% mai mare, la afaceri in crestere cu 27%, de 3,6 milioane de euro.