Unilever cauta produse, servicii sau aplicatii scalabile si sustenabile, care sa reduca impactul  asupra mediului, sa imbunatateasca sanatatea si starea de bine. Premiile pentru cei descoperiti se ridica la 200.000 de euro.

Unilever NetworkUnilever ii invita din nou pe tineri sa propuna solutii practice si inovatoare pentru a raspunde unora dintre cele mai mari provocari  din domeniul sustenabilitatii, in cadrul celei de-a doua editii a Premiilor Unilever in domeniul  sustenabilitatii pentru tinerii antreprenori.    Inscrierea este deschisa, pe platforma online Ashoka Changemakers, care pune in legatura  antreprenorii sociali din toata lumea, pentru a schimba idei si pentru a se inspira unii pe ceilalti.   Platforma poate fi accesata la www.changemakers.com/sustliving2014.    Inscrierea in competitie este deschisa pana la 1 august 2014, iar finalistii vor fi anuntati  la sfarsitul lunii octombrie

Competitia este deschisa persoanelor sub 30 de ani.    Premiile sunt in valoare totala de 200.000 euro constand in suport financiar si mentorship  personalizat pentru sapte tineri si sunt acordate in parteneriat cu Institutul Cambridge pentru Leadership in Sustenabilitate (Cambridge Institute for Sustainability Leadership) si cu platforma  online Ashoka. Castigatorul final va primi Premiul Altetei Sale Regale Printul de Wales pentru Tinerii  Antreprenori.   Cei sapte finalisti vor participa la un program de dezvoltare online, dupa care vor fi implicati intr-un  workshop de doua zile, la Universitatea Cambridge. Aici vor primi sfaturi din partea specialistilor in  domeniu, care ii vor ajuta sa isi puna in practica ideile.

Anul trecut, peste 500 tineri antreprenori, din peste 90 de tari s-au inscris in competitie. 11 proiecte au venit de la tinerii antreprenori din Romania.