Brandul de ceasuri și accesorii Fossil a deschis, la sfârșitul lunii martie, primul magazin în centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală.
„Ne bucurăm să anunțăm deschiderea primului magazin Fossil în România. Anul acesta AFI Palace Cotroceni s-a extins cu mai multe nume noi aduse pentru prima oară în România, precum Tezenis, New Era și Tally Weijl”, a declarat, într-un comunicat, directorul de marketing al AFI Palace Malls Division, Aura Dinu.
Cu o activitate de peste 30 de ani pe piață, brandul Fossil lansează anual patru colecții noi, la început de sezon. Clienții găsesc în magazinul deschis în AFI Palace Cotroceni, de la modele de ceasuri și bijuterii, până la ochelari de soare, parfumuri, produsele din piele, genți, portofele și accesorii marca Fossil. Pe lângă acestea, magazinul mai comercializează ceasuri și sub mărci precum Adidas, Burberry, Diesel, DKNY, Emporio Armani, Armani Exchange, Michael Kors, Marc By Marc Jacobs, Skagen și Karl Lagerfeld.