Pentru situațiile în care sticla de 0,5 e prea mică, iar cea 2 litri e prea mare, Zizin, unul dintre principalii producători de pe piața apelor minerale naturale din România, introduce sticla de 1 litru. Cu această ocazie, societatea a lansat și o campanie de promovare a noului produs.

Tema centrală a campaniei este „Zizin dă cu pace”, o temă lansată în 2014 și care datorită succesului, a fost reluată. De această dată, accentul se va muta însă pe „echilibrul perfect al noii sticle de 1 litru”.

„Noi știm că Zizin 1 litru, apa minerală plată, cu pH neutru, nu doar ne echilibrează și ne ajută să trecem mai ușor peste micile provocări zilnice, ci ne oferă, oricăruia dintre noi, exact cantitatea de care avem nevoie”, spune Erhard Lorenz, Director Marketing Zizin.

„Pentru a-ți păstra echilibrul interior în agitația cotidiană, trebuie să ai mereu la îndemână o sticlă de apă adaptată situației. Iar Zizin – sticla de 1 litru nu este nici atât de mare încât să nu o poți avea cu tine în permanență, și nici atât de mică încât să te lase fără apă atunci când ai nevoie de mai mult. Spus într-un spot de 30 de secunde: este sticla ideală în situațiile în care ne regăsim cel mai frecvent fiecare dintre noi (la locul de muncă, în trafic, la sala de forță). Iar spus într-un slogan: nici prea mult, nici prea puțin… atât cât e nevoie!”, spune Andrei Munteanu, Group Creative Director MullenLowe.

zizin litru

„Așa cum sticla ZIZIN de 1 litru se adaptează perfect fiecărei situații în care ne aflăm pe parcursul unei zile, la nivel de imagine am adaptat personajele tradiționale ale campaniilor ZIZIN (animalele și exploratorul) pentru a sugera dezechilibrele ce pot apărea din alegerea sticlei nepotrivite”, adaugă Victor Oprișan, Group Creative Director MullenLowe.

Noul spot TV, care va „curge” pe micile ecrane în perioada 21 aprilie – 29 mai, poate fi vizionat aici.