Începând din această lună, Flanco a decis să colaboreze cu una dintre cele mai mari rețele de vânzare de bilete din România, iaBilet.ro, oferind clienților săi posibilitatea de a achiziționa și ridica bilete la evenimente, în orice magazin din țară.
„Ne preocupă să ne extindem constant oferta cu servicii utile pentru clienții noștri, fiind chiar inițiatorii majorității serviciilor existente azi în piața de electro-it, așa că o colaborare cu iaBilet.ro ni s-a părut o bună ocazie pentru a aduce un plus de confort publicului iubitor de evenimente, fie că este vorba despre concerte, spectacole, piese de teatru sau stand-up comedy”, spune Mihai Barbu, Director Vânzări – Flanco Retail. „Facilităm astfel relația dintre publicul iubitor de evenimente socio-culturale și organizatorii acestor evenimente, având prezență în toate județele țării, respectiv în 74 de orașe și 120 de magazine”.
Biletele pot fi achiziționate în toate magazinele Flanco din țară, direct la casele de marcat, prin plată în numerar și/sau prin intermediul voucherelor iaBilet.ro.
„Parteneriatul cu Flanco oferă clienților noștri servicii de calitate, în cadrul unei rețele de magazine care se întinde în toată țara, iar cele peste un milion de bilete vândute anual pot acum ajunge mult mai rapid la aceștia. Pentru că punem accent pe tehnologie și inovație, aveam nevoie de un nume puternic precum Flanco în cadrul rețelei noastre fizice, de un brand care să confirme seriozitatea și profesionalismul serviciilor oferite de iaBilet.ro, atât spectatorilor, cât și celor câteva sute de organizatori de spectacole din toată țara, cu care lucrăm zi de zi”, spune Emil Ionescu, Director General, iaBilet.ro.