La numai câteva luni de la lansare, rețeaua Narcoffee Roasters a deschis o a doua cafenea, în clădirea The Office din Cluj-Napoca și promite să mai deschidă în curând nu mai puțin de șase noi unități, inclusiv în București. Creatorii conceptului, Marcelus Suciu (fondatorul Marty Restaurants) și Dan Isai (fondatorul Salad Box) vor să tranforme rețeaua într-o franciză internațională.

Într-o primă fază, Suciu și Isai vor investi circa 500.000 de euro pentru deschiderea noilor unități, apoi intenționează să asigure o extindere accelerată a rețelei până când aceasta nu va mai cunoaște granițe. Un obiectiv temerar, însă cei doi întreprinzători par să aibă atuurile necesare atingerii sale. Pe lângă banii necesari, ei se bazează pe un produs cu cerere practic nelimitată și pe un concept de design simplu, eficient și de bun gust. „Narcoffee Roasters este un concept cu potențial de extindere foarte mare”, confirmă Dan Isai, care dezvăluie că încă din această fază a evoluției, are discuții cu potențiali clienți (doritori de francize) din Algeria și chiar Statele Unite, dar se concentrează momentan pe extinderea pe plan național.

Întreg conceptul Narcoffee Roasters se bazează pe o materie primă atent selecționată și pe un design deosebit al unităților. Astfel, de alegerea cafelei și prăjirea ei se ocupă Marius Nica (locul 10 în lume la cup tasting și campion național de latte art), iar de aranjat spațiile cafenelelor se ocupă arhitectul Cosmin Todor, câștigător al premiului Noblesse Interiors la Elle Decoration Design Awards 2016.  Atât Marius Nica, cât şi Cosmin Todor sunt cooptați în calitate de parteneri în Narcoffee Roasters.

„Narcoffee Roasters prăjește și prepară cafea de origini din țări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia. Controlăm până și compoziția apei din cafeaua pe care o pregătim. Ducem la obsesie preocuparea pentru a pregăti cafeaua perfectă, iar asta atrage cei mai împătimiți barista din industrie”, explică Marius Nica, Coffee Manager Narcoffee Roasters.

Bazele primelor unități din București s-au pus deja, echipa fiind în prezent în formare. „O rețea de cafenele de specialitate cu ambiții internaționale este o provocare imensă. Din acest motiv căutăm să adunăm în jurul Narcoffee Roasters un „dream team” de specialiști în cafea, design, branding și francizare”, încheie Marcelus Suciu.