Spartan investește 90.000 euro într-un restaurant la Bacău

Lanțul de restaurante de tip fast-food cu specific grecesc, Spartan, continuă să se extindă în centrele comerciale din principalele orașe din țară, prin inaugurarea unei unități în Bacău.
Restaurantul a fost deschis, pe 1 septembrie, în urma unei investiții de 90.000 euro și este cea de-a 13 unitate proprie și a 33-a din cadrul rețelei naționale.
Restaurantul ocupă o suprafață de 100 de m2, este deservit de 17 angajați și este situat în centru comercial Arena Mall, în zona de food-court.
”Am răspuns și cererii mari existente în acest oraș, unde, conform studiilor de piață pe care le-am făcut, mulți oameni mergeau în Focșani și Iași și mâncau la Spartan, pentru că nu exista un restaurant și în Bacău. De asemenea, din Bacău am primit cele mai multe cereri de franciză. Așadar, suntem încrezători că în circa un an vom reuși să ajungem lideri pe segmentul de carne rotisată în zona orașelor Bacău, Roman și Focșani, la fel cum s-a întâmplat în Timișoara”, a declarat Anișoara Bătăiosu, directorul general al Strong MND, compania deținătoare a francizei Spartan.
Parte a strategiei de consolidare și, în același timp, de dezvoltare a afacerii, toate restaurantele din rețeaua Spartan vor beneficia de o îmbunătățire a designului, care va consta în modernizarea sistemului de iluminare și folosirea unor materiale de o calitate superioară, iar unitatea nou inaugurată în Bacău este prima realizată după noile specificații.
Restaurantul din Bacău este cea de-a treisprezecea unitate proprie Spartan, ea adăugându-se celorlalte douăsprezece deschise în: Suceava, Focșani, Piatra Neamț, Botoșani, Târgu Jiu, Turnu Severin, Brașov, Constanța, Iași, Brăila, Pitești.
În prezent, rețeaua Spartan numără 33 de restaurante, proprii și francizate, și are a patra cea mai extinsă rețea la nivel național.