Pizza Hut Delivery a deschis o nouă unitate în zona Gării de Nord din Bucureşti. Este a doua unitate din Sectorul 1 al Capitalei a lanțului de restaurante cu livrare la domiciliu, are o suprafaţă de 130 de metri pătraţi şi este situată pe bd Dinicu Golescu, nr.12.

„Pizza Hut Delivery este un brand aflat în continuă dezvoltare, pentru care extinderea este un obiectiv principal. Astfel, după succesul locaţiei situate pe bulevardul Ion Mihalache, deschiderea celei din zona Dinicu Golescu reprezintă încă o reuşită importantă. Începând de astăzi, locuitorii din împrejurimi pot comanda pizza şi se pot bucura de reţetele inovatoare din meniul nostru variat”, declară Monica Eftimie, Chief Marketing Officer Pizza Hut Delivery.

Cu ocazia acestei lansări, Pizza Hut Delivery a generat peste 20 de noi locuri de muncă, oferind diverse beneficii noilor angajați. Printre acestea se numără programul flexibil, adaptat conform necesităților fiecăruia, bonusurile de fidelitate, creșterile salariale corelate cu vechimea sau cursurile de calificare şi posibilitatea dezvoltării unei cariere în domeniu.

Pizza Hut Delivery este una dintre cele mai dezvoltate rețele de livrări la domiciliu din România, fiind recunoscută pentru inovațiile pe care le aduce constant în meniu. Pizza Hut Delivery oferă clienților o gamă diversificată de rețete de pizza, paste, antreuri și multe alte preparate delicioase.