Producătorii de apă îmbuteliată protestează împotriva creșterii redevențelor

Panică pe piața apei îmbuteliate din România. Statul intenționează să crească redevențele, producătorii protestează, iar consumatorii habar n-au. Deocamdată. Ei vor afla de creșterea „cotelor” apelor la …raft.
Conform datelor furnizate de doamna Silvia Enculescu, reprezentant al Asociaţiei Române a Dozatoarelor pentru Apă (ARDA), „redevența pentru apă îmbuteliată ar urma să aibă aceeași valoare precum în cazul marmurei, calcarului sau gresiei, adică echivalentul în lei a 4 euro/m³, ceea ce ar fi practic cea mai mare redevență pe ape imbuteliate din Uniunea Europeană”, potrivit unui proiect de lege pentru reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale.
Sincer, nu știam că există o asociație care protejează interesele producătorilor și distribuitorilor de …dozatoare pentru apă, dar informațiile care curg sunt bune, așa că o să le redăm în continuare. Astfel, ele continuă să indice poziția luată de către producătorii de apă de izvor. Evident, aceștia nu sunt de acord cu valoarea propusă de stat și vin cu varianta unei redevențe în valoare de 0,4 euro/m³. Adică de zece ori mai mică decât cea vizată de stat. Ei susțin că apa de consum zilnic este o necesitate vitală și se situează pe locul al doilea în topul celor mai importante elemente de susținere a vieții după aer. „Omul poate supraviețui câteva săptămâni fără mâncare, însă fără apă ar muri în numai 2-3 zile. Ori nivelul prevăzut al redevențelor reprezintă o îngrădire a dreptului de a cumpăra o apă potabilă de calitate la un preț accesibil”, arată producătorii.
Diferențe de viziune sunt și în ceea ce privește apa de masă. Statul vrea o redevență la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 4 euro/m³, în timp ce propunerea producătorilor este de 0,2 euro/m³. Potrivit prevederilor proiectului de act normativ, toată apa de masă, indiferent de proveniență, va plăti redevență.
Producătorii atrag atenția asupra faptului că acest proiect de lege trebuie să stabilească numai cuantumul redevențelor, nu să atribuie competențe de control în afara sferei de redevență a unor autorități definite în proiect!
Referitor la preţul de comercializare specificat în proiectul de lege, companiile din industria apei vor să se țină cont de următorul aspect: prețul de comercializare ține de secretul comercial al fiecărui producător, nu are legătură cu plata redevenței! În proiectul de lege este prevăzut faptul că prețul de comercializare reprezintă suma de bani pentru o unitate sau cantitate determinată de produs, percepută de titular pentru comercializarea produselor obţinute prin activităţile concesionate, respectiv pentru prestarea serviciilor specifice activităţii concesionate, în perioada de referinţă, fără taxa pe valoare adăugată şi toate taxele suplimentare.
Redevență, achitată după cantitatea de apă îmbuteliată
Poziții diferite sunt și în ceea ce privește defniția producției brute. În proiectul de lege se arată că producţia brută reprezintă cantităţile de resurse extrase dintr-un zăcământ, care nu au fost tratate complet sau nu au fost tratate pentru a fi comercializate, determinate la punctele de măsurare stabilite conform prevederilor legale. Producătorii de apă nu sunt de acord însă cu ultima mențiune, deoarece ei consideră că nu este normal să plătească pentru ceva care nu generează venit. Redevența trebuie achitată la cantitatea de apă îmbuteliată, cum de altfel se și aplică în prezent la petrol și gaze.
Acestea sunt nemulțumite și de faptul că punctul de măsurare este definit ca fiind locul prevăzut de lege sau convenit de părţi unde se determină cantitatea de resurse extrasă, ceea ce naște întrebarea: „Care dintre cele două se aplică? Ori convenim la mica înțelegere ori urmăm legea?”…
Dreptul producătorului de a-și stabili prețul de comercializare
De asemenea, la Capitolul II Redevențe se menționează că bazele, prețurile de referinţă şi metodologia de calcul se stabilesc de către autoritatea competentă, prin instrucţiuni tehnice, aprobate prin ordin al Președintelui, conform prevederilor legale. Producătorii de apă vor însă ca acestea să fie stabilite prin lege pentru a exista predictibilitate în sector.
Proiectul specifică și faptul că pentru evidenţa şi verificarea calculului redevenței „titularii sunt obligați să transmită A.N.R.M. rapoarte lunare cu date şi informații privind activitățile/operațiunile desfășurate, inclusiv activitățile asimilate, producția brută, prețurile de comercializare, punctele de măsurare şi veniturile realizate, după caz”.
Producătorii cer să se acorde o atenție mare la formularea definițiilor, cu mențiunea că proiectul actual nu stabilește atribuțiile și competențele unei institutii de control pe fluxul producătorilor, ci doar încasarea redevențelor! Cât despre obligația de a transmite lunar informații privind veniturile realizate, producătorii susțin că ar trebui avute în vedere volumele de apă îmbuteliate și nu veniturile obținute.
No related posts.