Sute de tiruri cu zeci de mii de tone de legume și fructe perisabile sunt blocate de peste 24 de ore în întreaga țară ca urmare a operațiunii ,,Demetra”, pentru controlul circuitelor de comercializare a legumelor și fructelor de import. Deteriorarea miilor de tone de legume și fructe se întâmplă pentru că ANAF s-a înhămat la ceva prea complex de controlat într-un timp prea scurt cu inspectori care nu fac față volumului mare de marfă ce trebuie controlată.

Problema e că din aceste controale făcute inadecvat au de suferit şi consumatorii dar și comercianții, care vor rămâne o perioadă fără legume sau cu legume nu tocmai proaspete. Multe alte zeci de tone vor ajunge la gunoi, astfel că întrebarea e cine o să plătească aceste pierderi? Sigur nu ANAF. Eventual comercianții sau consumatorii.

Astfel că o altă consecință poate fi scumpirea legumelor şi fructelor, în măsura în care vor fi mai puține pe piață.

Ca urmare a începerii operațiunii ,,Demetra”, pentru controlul circuitelor de comercializare a legumelor și fructelor de import, companiile de retail alimentar din România grupate în Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) își afirmă sprijinul total, cu toate mijloacele, pentru eradicarea fraudelor. AMRCR tratează situația cu maximă implicare și promptitudine.

Stoparea comerțului ilicit este un obiectiv asumat și de companiile membre AMRCR, prin proceduri de verificări temeinice în raport cu furnizorii, pentru a asigura respectarea deplină a legislației și a tuturor normelor de siguranță.

AMRCR face însă un apel la autorități să țină cont însă de faptul că în acest moment există sute de tiruri cu zeci de mii de tone de legume și fructe perisabile blocate de peste 24 de ore în întreaga țară. Camioanele, care provin inclusiv din UE, adică din spațiul european de liberă circulație a mărfurilor, sunt sigilate de ANAF în vederea controlului, însă inspectorii nu fac față volumului mare de marfă ce trebuie controlată, prin urmare aceasta se deteriorează. Acest blocaj, care durează deja de peste o zi, afectează atât consumatorii, cât și comercianții.

„Sperăm ca acțiunile autorităților de combatere a comerțului ilicit să fie făcute cu discernământ, astfel încât activitatea celor care operează cu bună-credință, în condiții de legalitate deplină, să nu fie afectată”, indică AMRCR.

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) a fost creată în anul 2003, la inițiativa unui grup de manageri de firme de comerț românești și internaționale și este o asociație profesională care reprezintă interesele industriei de retail din România.

Din AMRCR fac parte cei mai mari retaileri activi în România: Auchan, Artima, Brico-Depot, Carrefour, Columbus, Cora, Decathlon, Dedeman, Hornbach, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Profi și Selgros.