Lidl, două noi magazine

Lidl va deschide joi, 12 septembrie, două magazine noi: unul în Deva, județul Hunedoara, iar celălalt în Fetești, județul Ialomița. Noua unitate din Deva este pe Calea Zarandului, nr. 134A, iar cea din Fetești pe Str. Călărași, nr. 505.
Fiecare magazin are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 mp. Noua unitate din Deva dispune de peste 140 de locuri de parcare, iar magazinul din Fetești, primul Lidl din localitate, de peste 160 mp.
Lidl își dezvoltă rețeaua de magazine adoptând soluții pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Astfel, ambele magazine noi dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. De exemplu, atât în magazinul din Deva, cât şi în cel din localitatea Fetești sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.
Despre Lidl
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.
În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 6.500 în România, unde retailer-ul german are deschise 250 de magazine și 5 centre logistice.
Al cincilea depozit al marelui retailer, în apropierea orașului Roman, în comuna Cordun, a început să fie operaţional din luna mai, fiind cel mai nou construit. Celelalte depozite logistice locale ale marelui retailer sunt la Iernut, Nedelea, Chiajna şi Lugoj.