Mega Image a deschis încă 89 de magazine anul trecut în România. Doar în decembrie au deschis 20. Extinderea va continua în acelaşi ritm, susțin reprezentanții marelui retailer.

În anul marcat de pandemia de COVID-19, Mega Image și-a menținut investițiile în planurile de dezvoltare. A intrat pe piețe noi, precum Oradea și Sibiu, dar și-a consolidat prezența şi în alte orașe, precum în Iași, prin inaugurarea a 12 noi magazine pe tot parcursul anului.

Dintre cele 89 de magazine inaugurate în 2020, un număr de 20 au fost deschise la finalul anului, în luna decembrie, în cele mai importante centre urbane din țară: București, Cluj, Timișoara, Iași, Prahova și Ilfov.

„Chiar dacă este în continuare un context dificil pentru noi toți, vom continua să ne dezvoltăm în același ritm”, a declarat Mircea Moga, CEO Mega Image.

Cele mai recente lansări de zone noi au fost librăria Cărturești, magazinul cu hrană și produse pentru animale Petshop, cafea de specialitate Manufaktura, ciocolată Venchi și înghețată artizanală Friddi, specialități de la Calif, Pescaderia by Alioli. Toate se regăsesc în prezent într-o selecție de magazine Mega Image, urmând să fie extinse.

În același timp, Mega Image și-a extins portofoliul de marcă proprie prin branduri noi, Nature’s Promise, cu o varietate de produse din ingrediente naturale, și Perla, cu o selecție de cafea care reunește arome din lumea întreagă.

În prezent, rețeaua Mega Image include 854 de magazine, dintre care 386 sunt format Mega Image și 468 Shop&Go.

Despre Mega Image

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 854 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.