Lantul de produse de patiserie Fornetti va fi condus de Toth Csaba, dupa ce fostul director, Zoltan Panczel, a decedat in urma cu doua luni.
Noul director general face parte din echipa Fornetti din anul 2011 si este absolvent al Facultatii de Drept si al unor cursuri postuniversitare in management.
Retailerul a fost infiintat in Ungaria in 2001, insa in scurt timp activitatea s-a extins si in Romania, iar succesul de care s-a bucurat a incurajat deschiderea unei capacitati de productie la nivel local.
Fornetti si-a cerut insolventa la finalul lui 2011. Tabelul preliminar de creante al companiei arata ca firma avea datorii de circa 12 milioane de euro.
In prezent, Fornetti Romania comercializeaza produse de patiserie in cele peste 800 de magazine deschise in cei noua ani de activitate in Romania.