Unilever isi respecta planurile de a reduce amprenta de mediu

Compania Unilever a dezvaluit rezultatele pe plan local de la lansarea  planului  pentru un Stil de Viata Durabil prezentat acum trei ani. Astfel, pentru a creste impactul social pozitiv al brandurilor sale, compania a redus continutul de sare din produsele sale, a eliminat grasimile trans si a redus grasimile saturate. In ceea ce priveste amprenta de mediu, Unilever isi trimite produsele alimentare expirate (margarina, inghetata, mustarul, maioneza, ketchup-ul) spre a fi transformate in energie regenerabila, iar deseurile sunt fie reciclate, fie fac parte din productia de energie.

Unilever, unul dintre cei mai puternici jucatori de pe piata bunurilor de larg consum din Romania, este cunoscut pentru brandurile Dero, Omo, Cif, Domestos, Coccolino, Dove, Radox, Rexona, Axe, Clear, Signal, Delma, Rama, Becel, Delikat, Knorr, Hellmann’s, Algida, Lipton. Unilever este prezent in Romania din anul 1995. De atunci a investit aproape 125 milioane de euro.

Continut de sare mai redus cu 15-20%

Procesul de reducere a continutului de sare a inceput la Unilever inainte de 2010. “Obiectivul nostru este sa reducem in continuare nivelul de sare pentru a-i ajuta pe consumatorii din Romania sa ajunga la o cantitate maxima de sare de 5g/zi, potrivit recomandarilor organizatiilor internationale din domeniul nutritiei. Ne-am propus sa reducem, in medie, cu inca 15 – 20% cantitatea de sare din produsele noastre, in perioada 2015 – 2020, potrivit obiectivelor fixate la nivel global”, spun reprezentantii  Unilever.

Eliminare  grasimi trans si reducerea grasimilor saturate

Potrivit Unilever produsele din Romania nu mai contin de multi ani grasimi trans provenite din uleiuri partial hidrogenate.
Mai mult, compania a imbunatatit profilul nutritional al produselor, astfel ca margarinele tartinabile de noua generatie contin acum mai putin de 33% grasimi saturate si cel putin 15% acizi grasi esentiali  Omega 3 si Omega 6.

Zero deseuri in urma procesului de fabricatie

Incepand cu anul 2013, fabrica Unilever de la Ploiesti este una dintre fabricile Unilever care trimite zero deseuri catre groapa de gunoi in urma proceselor de productie, in urma unui proiect care a vizat reducerea si reciclarea deseurilor periculoase si nepericuloase.
Deseurile nepericuloase – deseuri de ambalaje din plastic, hartie/carton, lemn, metal si deseurile menajere –se valorifica, de exemplu, prin reciclare, compostare sau ardere cu recuperare de energie. De asemenea, deseurile periculoase  sunt valorificate prin reciclare sau producere de energie (ex. producere de combustibil bio).

Transformarea alimentelor expirate in energie regenerabila

Unilever a semnat un parteneriat cu grupul Genesis Biopartner, prin care isi ia angajamentul sa livreze, pentru a fi transformate in energie, toate deseurile provenite din alimentele expirate de la depozitul  Unilever din Aricestii Rahtivani, Judetul Prahova. Astfel, produsele alimentare expirate (margarina, inghetata, mustarul, maioneza, ketchup-ul) sunt transformate in energie regenerabila.
Produsele Unilever sunt transformate in biogaz si, ulterior, in energie regenerabila, in cogenerare, in cadrul primei statii romanesti construite la Filipestii de Padure, in Judetul Prahova, de catre grupul Genesis Biopartner. Statia proceseaza zilnic o cantitate de 50 de tone de substrat organic si produce energie regenerabila (electrica si termica). Energia electrica este livrata in reteaua nationala si energia termica (abur si apa calda), catre un consumator local.

 



Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

Retailers.ro © 2020 All Rights Reserved