Rewe România, operatorul magazinelor Penny Market, va investi şi în acest an 80 de milioane de euro în România, la fel ca anul trecut, a anunţat directorul general Daniel Gross.
“În acest an, vom deschide depozitul din Bacău dar vom extinde şi depozitele din Turda și Ştefăneşti. Vom continua cu alte 50 de remodelări de magazine, ca anul trecut, proces care se va încheia anul viitor”, a precizat Daniel Gross (foto dreapta).
Acesta a reiterat planurile companiei de a ajunge la 400 de magazine până în anul 2025, urmând a deschide circa 25 de unităţi anual. Retailerul a deschis zilele trecute magazinul cu numărul 200.
În prezent, operatorul are cam 3.000 de angajaţi. “În acest an, numărul acestora va fi de circa 4.000, eventual puţin peste”, a adăugat directorul citat.
“Acum avem o cotă de piaţă de circa 5% pe retailul modern. Cred că vom creşte în anii care vin, la cota de piaţă, dar nu foarte mult, pentru că şi alţi concurenţi o să crească. Ca rulaj, până în 2025, dacă vom avea 400 de magazine, am putea ajunge la 1,2 – 1,3 miliarde de euro”, a estimat Gross.
Revenind la depozitul din Bacău, acesta a fost început anul trecut şi a presupus o investiţie de 19 milioane de euro în cumpărarea terenului, ridicarea clădirii şi echipamentele. Acesta este dezvoltat de firma KÉSZ Holding Zrt., sucursala Cluj-Napoca. Complexul logistic are de o suprafață totală construită de aproximativ 19.000 metri pătrați și de un teren aferent de circa 8 hectare.
Primul post de radio in-store
REWE România a lansat şi conceptul „de Romania” prin care comunică evoluția poziționării brandului Penny Market. Totodată, compania lansează Penny FM, un postul de radio care va întâmpina clienții și angajații în toate magazinele Penny Market.
Vorbim de primul radio in-store operat de o reţea de magazine în Romania. Penny FM are ca scop, pe lângă îmbunătăţirea mediului de lucru pentru angajaţi şi creşterea vânzărilor. În Germania cel puţin, lansarea postului de radio in-store a adus după o perioadă o creştere a valorii coşului de cumpărături cu 20%, au declarat reprezentanţi ai Rewe România.