Cum sa selectezi polistirenul corect pentru o termoizolare eficienta?

“Din studiile Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania – ROMEPS aflam ca peste 50 de procente din polistirenul folosit in Romania nu respecta standardele tehnice impuse de aplicatiile pentru care este vandut, iar din acesta mai mult de o treime este comercializat sub denumiri inselatoare. Pentru a se proteja, consumatorii trebuie sa citeasca eticheta, sa afle ce produs cumpara. Informarea este cel mai la indemana instrument de control”, a declarat Marin Crutescu, director executiv al ROMEPS.
ROMEPS a demarat, incepand cu 18 iunie, campania nationala “Citeste eticheta!” cu rolul de a raspunde la intrebarea ≪Cum pot sa identific produsele cu nume inselatoare?≫. Consumatorii se pot informa si de pe site-ul campaniei www.citeste-eticheta.ro.
Pentru lucrarile de termoizolare, beneficiarii trebuie sa stie ca toate standardele europene recomanda folosirea polistirenului EPS80, cu o grosime minima de 10 cm. Din informatiile noastre, in ultimii patru ani, cele mai multe lucrari de termoizolatii s-au realizat cu polistiren de tip EPS60 sau chiar mai mic, materiale nerecomandate pentru aceasta aplicatie, fapt ce afecteaza consistent eficienta lucrarilor”, mentioneaza Marin Crutescu.
Cumparatorii trebuie sa stie ca termenul “termosistem” include toate materialele necesare realizarii unui sistem de izolatie exterioara. Denumirile de “fatada ventilata” sau ”fara incarcare mecanica” , indica tocmai faptul ca produsul nu este recomandat de producatori pentru destinatia pe care i-o atribuie majoritatea beneficiarilor.
Cifrele care se regasesc in denumirea generica gen “EPS 80” sau „ABC 80” trebuie sa fie identice cu cele din codul de produs si implicit sa indice caracteristicile de compresiune ale materialului.
No related posts.