Dressbox Magazinul online Dressbox a lansat recent un serviciu inedit in Romania: inchirierea de rochii de ocazie de la cele mai prestigioase case de moda din lume, la un pret accesibil. Astfel, acum oricine poate purta la urmatorul eveniment o rochie Gucci, Versace, Prada, Valentino sau Herve Leger.

Cu o colectie de peste 700 de rochii de inchiriat, aduse de la cele mai recente prezentari de moda, DRESSBOX este un vis implinit pentru femeile care isi doresc o tinuta diferita pentru fiecare ocazie speciala, dar fara sa plateasca o mica avere. De la rochii pentru nunta si club, la tinute de gala si cocktail, acestea pot inchiria rochia perfecta cu 90% mai putin fata de pretul din magazine.

„Prin lansarea dressbox.ro, oferim in premiera femeilor din Romania un serviciu foarte popular in SUA si in tarile vestice.” a declarat managerul Dressbox, Daniel Penciuc.

Conceptul este unul simplu: clientul comanda online rochia potrivita, o primeste direct acasa, o poarta la eveniment si apoi o returneaza prin curier. Perioada de inchiriere este de patru zile. Cei care vor sa probeze mai multe rochii inainte de a inchiria, o pot face in showroom-ul recent deschis in Bucuresti, pe Bd. Dacia 78. Aici vor avea la dispozitie un stilist personal, care ii va ajuta sa gaseasca cele mai inspirate tinute.