S-a deschis Zexe Braserie, o cofetărie interbelică transpusă în prezent

Expertul cofetar Ana Consulea lansează Zexe Braserie și își propune să revigoreze cofetăria românească. Noua braserie are în centru renumitele deserturi semnate de Consulea, de la dulciuri moderne, create într-un stil original, la prăjituri istorice culese din cărți vechi de rețete și aduse în contemporan, cum ar fi prăjiturile Tache Ionescu, Carmen Sylva, Joffre și Regina Maria, Bibescu și Principele Nicolae.

La 26 de ani, Ana Consulea este deja un nume cunoscut în lumea iubitorilor de dulce din București, după ce a studiat arta cofetăriei în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. Aici, a avut șansa să învețe de la unul dintre cei mai buni cofetari artizani ai lumii, Eric Vergne, precum și de la alte nume mari ale cofetăriei franceze, Pierre Herme (zeul macarons) sau Miackael Azouz. După un an de cursuri intense, Ana s-a întors în România, hotărâtă să schimbe gusturi și mentalități. Tânărul cofetar a reușit rapid să își facă linia de deserturi cunoscută, prin restaurantul familiei, Zexe.

Lansare Zexe Braserie (5) Lansare Zexe Braserie (1)

Bucureștiul interbelic, capitala cu cele mai multe cofetării din Europa

„Cofetăria românească are foarte mult potențial”, spune Ana Consulea. „Bucureștiul interbelic era capitala cu cele mai multe cofetării și cafenele din Europa. Nicio altă cofetărie din lume nu mai este atât de vie și de cosmopolită la bază. Cuvântul care descrie cofetăria românească este asimilare, întrucât o serie de popoare și-au pus amprenta asupra ei. De la turci, greci, ruși, până la francezi, cu toții au îmbogățit-o, creând astfel o cofetărie pur românească, originală, plină de personalitate și robustă. Conceptul Zexe Braserie este acela de a reda iubitorilor de dulce savuroasele prăjituri românești de care nu mai știe nimeni și a de a rafina gustul românilor pentru dulce. Zexe Braserie este, practic, o braserie interbelică, dar adusă în vremurile de astăzi, care să redea adevărata cofetărie românească, pierdută printre clătite cu Finetti, amandine din premix și ecleruri”, a declarat Ana Consulea.

Ana Consulea

Design interbelic, cu elemente meditareneene

Situată într-o casă istorică din Bulevardul Aviatorilor, Zexe Braserie redefinește conceptul de braserie interbelică atât la nivel de meniu, cât și la nivel de arhitectură. În noul local pot fi servite o serie de preparate culinare potrivite pentru micul-dejun, prânz, brunch sau gustări, însă „vedetele” meniului vor fi, ca în orice braserie, deserturile. Prăjiturile românești „revizitate” (Take Ionescu, Carmen Sylva, George Enescu și Regina Maria, iar în curând și Bibescu și Principele Nicolae) sunt completate de deserturi de inspirație franțuzească (Le Petit-Antoine, Foret-Noire, Exotic, Trois Chocolats, tarte, macarons – prezente în cărțile de rețete românești încă din anul 1875), deserturi din Epoca de Aur (profiterol, cremșnit), plăcinte și diverse sortimente de înghețată. Deserturile sunt realizate din ingrediente atent selecționate, printre care ciocolata Valrhona, una dintre cele mai bune ciocolate din lume destinate profesioniștilor.

Zexe Braserie (1)

Designul braseriei îmbină arhitectura clasică de bază cu elemente de inspirație mediteraneeană. Spațiul interior elegant este dublat de o terasă cu aer provensal. Zexe Braserie și-a deschis porțile pentru public, începând de astăzi, și poate fi vizitată în Bulevardul Aviatorilor, nr. 65.

Zexe Braserie (8)



Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

Retailers.ro © 2021 All Rights Reserved