Rețeaua retailerului Mega Image se extinde prin deschiderea a patru noi magazine în București și orașul ilfovean Voluntari. Două dintre ele sunt magazine de tip Shop&Go.

În București, noile magazine Mega Image sunt situate pe Calea Giulești nr. 233 și pe strada Zizin nr. 8 și au o suprafață de 248 m2, respectiv 333 m2.

De asemenea, un nou Shop & Go își așteaptă clienții pe șoseaua Colentina nr. 2, într-un spațiu de 119 m2.

Noul magazin de tip Shop & Go din Voluntari este situat într-un apartament la un parter de bloc de pe strada Hotarele nr. 7C. Suprafața spațiului comercial este de 112 m2.

Mega Image îşi extinde în mod constant reţeaua de magazine, ajungând la 513 unități, devenind unul dintre cei mai puternici jucători din retail ce caută permanent să fie aproape de clienți, pentru a le ușura modul în care își realizează cumpărăturile.

Citește și: Mega Image a lansat Mega Apetit, un brand propriu de produse gata gătite.