Miercuri a fost lansată pe piaţă noua gamă de smartphone-uri Energizer, cu baterii mari, de până la 5.000 mAh 5.000 mAh (funcționare de până la 24 de zile în stand-by), rezistenţă la şocuri, apă şi praf.

Cei care au lansat noile telefoane inteligente sunt Avenir Telecom, unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane, accesorii pentru telefoane mobile şi servicii de telecomunicaţii din România.

“Cred că mulţi utilizatori de smartphone-uri obişnuite vor trece la cele Energizer, mai ales pentru rezistenţa pe care o oferă”, a declarat Costin Soare (foto mai jos), directorul operaţional al Avenir Telecom.

Energizer are sistem de operare Android.

Cu o experiență de 29 de ani în industria de telefoane mobile și cu peste 20 de milioane de telefoane și accesorii vândute la nivel mondial, în 65 de țări, Avenir Telecom, produce și distribuie accesorii marca Energizer® din anul 2010, de când a preluat licența de la producătorul american de baterii Energizer, și telefoane mobile din anul 2017. În România, compania Avenir Telecom este prezentă de aproape 21 de ani.

Trei game de telefoane mobile

–        Energizer® Power Max – smartphone-uri high-end, cu o durată de viață mare a bateriei, de până la 5.000 mAh (funcționare de până la 24 de zile în stand-by). Gama cuprinde două modele: Power Max P600S (disponibil în două variante: de 3 GB memorie RAM şi 32 GB spațiu de stocare şi de  6 GB memorie RAM şi 64 GB spațiu de stocare) şi Power Max P550S, smartphone cu un acumulator de 5.000 de mAh;

–        Energizer® Hardcase – smartphone-uri rezistente la șocuri, la apă și la praf, cu o durată mare de viață a bateriei (certificare IP68). Gama cuprinde patru modele de telefoane: Energy 100, Hardcase H240S, Energy E520 LTE şi Hardcase H550S;

 

–        Energy, ce include modelele smartphone slim Energy S500 şi Energy S500E (livrate cu accesorii de protecție, precum geam securizat și carcasă antișoc) și două modele feature phone, Energy E10 și Energy E20.

„ Lansăm, în România, noua serie de telefoane Energizer®, ce cuprinde 10 modele destinate utilizatorilor activi, care îşi doresc dispozitive rezistente, performante, de calitate și cu feature-uri specifice telefoanelor high-end, dar la un preţ mai bun. Odată cu lansarea noii game de telefoane, anunțăm și extinderea garanției la 10 ani pentru toate accesoriile sub brandul Energizer®”, a declarat Costin Soare, director operațional Avenir Telecom.

Telefoane mobile Energizer® sunt disponibile, în prezent, la: Flanco, eMAG, Cel.ro, Elefant.ro, PCGarage.ro, Auchan și Bayern Mobile Solution. Două dintre noile modele de telefoane, Energy Plus S550 LTE şi PowerMax P550S, pot fi achiziţionate, cu abonament, din rețeaua de magazine Internity, partener Telekom România.

Modelul Energizer® Energy Plus S550 LTE este disponibil cu abonament, exclusiv la Internity, la preţul de 19 lei, împreună cu planul tarifar Mobil 13. De asemenea, modelul Energizer® PowerMax P550S poate fi achiziţionat cu 1 leu, cu abonamentul Mobil 25 de la Telekom România. Ambele abonamente oferă internet nelimitat, la viteză 4G.

10 ani garanţie pentru accesoriile Energizer

Odată cu lansarea telefoanelor Energizer®, Avenir Telecom anunță extinderea garanției la 10 ani pentru gama completă de accesorii sub același brand, compatibile cu noile modele de telefoane.

Accesoriile Energizer® acoperă nevoi în materie de protecţie, încărcare, cabluri (de date şi de încărcare), mobilitate, conectivitate, aspect, calitate și sunt testate și certificate, la nivel internațional. Accesoriile sunt compatibile cu toate modelele de telefoane existente pe piață.

Parteneriat pe service cu ESD ROM

O garanţie în plus pentru utilizatori în ceea ce priveşte noile telefoane mobile Energizer®, o reprezintă parteneriatul cu ESD ROM (Electronics Support Division), în acest fel asigurându-se o experienţă end-to-end bună şi eficientă pentru clienţii Energizer®. Electronics Suport Division, companie românească cu 10 de ani de experienţă în domeniu, va oferi suport tehnic şi servicii de reparaţii rapide şi de înaltă calitate pentru telefoanele Energizer®, în calitate de unic service autorizat.

Despre Avenir Telecom

Avenir Telecom este unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane, accesorii de telefoane mobile şi servicii de telecomunicaţii din România şi subsidiara locală a grupului francez Avenir Telecom SA (AVT:PAR), unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente și servicii de telecomunicații din Europa şi producătorul şi distribuitorul accesoriilor şi telefoanelor Energizer®.

În România, Avenir Telecom operează unul dintre cei mai mari retaileri GSM, Internity, cu o rețea națională de 50 de magazine. Internity oferă produsele și serviciile operatorului de telefonie mobilă Telekom România, precum și o gamă extinsă de telefoane și accesorii GSM sub marca proprie Energizer®.