Retailerul german Kik Textilien, printre primii jucători în sectorul de retail din Germania, va deschide la finele primului trimestru al anului un magazin în centrul comercial Liberty Center, a doua unitate a retailerului din București.

 

Primul magazin Kik din Bucureşti se deschide în Bucur Retail Park, pe bulevardul Timişoara.

Amintim aici că mall-ul Liberty Center din Rahova este administrat de compania de consultanță imobiliară JLL.

Magazinul Kik este în curs de amenajare și se va întinde pe o suprafață de aproximativ 600 mp, la parterul mall-ului, lângă magazinul InExtenso by Auchan.

”Strategia de dezvoltare a Liberty Center a presupus pe parcursul anului 2018 reorganizarea galeriei comerciale și atragerea de noi parteneri. Fiind singurul mall din sectorul 5, ne dorim să răspundem cât mai bine nevoilor clienților noștri și să le oferim un mix relevant de retaileri. Cu ajutorul KiK considerăm că vom începe să diversificăm și mai mult experiența de shopping a vizitatorilor noștri, mai ales prin elementul de noutate pe care retailerul îl aduce pe piața din București”, a declarat Corina Stamate, Center Manager, JLL România.

Anul 2018 a însemnat pentru Liberty Center unul de repoziționare în ceea ce privește mixul de chiriași, precum și de relocare a chiriaşilor existenţi. Astfel, s-au creat premisele ca, în 2019, centrul să fie relansat şi adaptat tot mai mult conceptului de proximitate.

Traficul centrului comercial a urcat cu 11% în 2018 față de anul 2017, iar vânzările chiriașilor au înregistrat de asemenea cresteri semnificative, cele mai importante fiind consemnate la nivelul zonei de food-court, de aproximativ 20%.

Gradul de ocupare a centrului comercial în baza contractelor semnate este de 88%. Peste 5.000 mp sunt în curs de amenajare, urmând ca magazinele să fie operaționale până la sfârșitul anului.

Despre Kik

 Kik este unul dintre cei mai mari discounteri de modă din Germania, care deține o rețea vastă de magazine la nivel european. Oferta de produse a brandului este reprezentată în proporție de 70% de segmentul de textile, fiind completată de alte articole non-food, precum cadouri, accesorii, decorațiuni, jucării și articole de papetărie.

În prezent, KiK operează aproape 3.500 de magazine în Europa, dintre care 2.600 sunt în Germania. Brandul este prezent și în Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croația, Olanda, Slovenia, Slovacia, Italia și, din 2018, și în România.

Reţeaua are peste 25.000 de angajați şi țintește extinderea la 5.000 de magazine în Europa. Cu o creștere anuală de aproximativ 200 de magazine, KiK se numără printre companiile cu cea mai mare expansiune din Europa.

Despre Liberty Center

Liberty Center este primul centru comercial modern din sud-vestul Bucureștiului, situat la 2 km de Piața Unirii spre cartierul Rahova. Mall-ul acoperă un spațiu comercial de aproximativ 27.300 metri pătrați și beneficiază de peste 600 de locuri de parcare. Printre chiriași se numără: Altex, Sephora, Deichmann, CCC, Colin’s, Happy Gym, Happy Cinema, McDonald’s, KFC, Springtime și alții. Managementul Liberty Center este gestionat de compania JLL România începând din noiembrie 2016.