Grupul Cris-Tim și Federația Română de Fotbal au demarat un parteneriat strategic cu o durată de patru ani, prin care compania susține Echipa Națională de Fotbal U21 și Cupa României.

Cu o istorie de peste 25 de ani, Cris-Tim este liderul pieţei româneşti de mezeluri, făcând acum un nou pas în strategia sa de dezvoltare.

„Acest parteneriat este un prim pas pe care îl facem în lumea sportului, un fenomen la fel de iubit pe orice meridian, precum și pe plan intern. Însă nu ne este străină performanța, fapt pentru care vrem să fim alături de această echipă atât la EURO 2019 cât și la Campionatul European 2021. Promisiunea noastră este să investim în susținerea tinerilor, cei care pot aduce schimbarea, la fel cum Cris -Tim aduce constant noutăți și implementează noi standarde de referință în industria alimentară”, a declarat Radu Timiș Jr. (foto mai jos), director comercial Cris-Tim.

„Mă bucur că încă o companie românească de prestigiu, un lider de piață, se alătură Federației Române de Fotbal. Cris-Tim, un brand național important, vine alături de tricolorii U21 înainte de cea mai mare provocare din cariera lor de până acum, turneul final din Italia și San Marino, alegând astfel să investească în viitorul fotbalului românesc. De asemenea, la fel de important, noul nostru partener susține Cupa României, o competiție renăscută în urma proiectului FRF de rebranding și promovare. Continuăm, astfel, cu succes strategia comercială care reprezintă un model în asigurarea suportului optim pentru performanța sportivă”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Despre Cris-Tim

Cu o istorie de peste 25 de ani, Cris-Tim este liderul pieţei româneşti de mezeluri.

Pe acest segment, Cris-Tim este brandul de mezeluri cu cea mai mare notorietate în piaţă, conform ultimului studiu U&A realizat împreună cu Mercury Research.