Domeniile Ostrov, peste 1,2 mil. litri vin rose vânduți în România, în 2021

Domeniile Ostrov a încheiat 2021 cu afaceri de 40 milioane lei. Vinul rose a reprezentat cca. 30% din vânzări. Din 2005, Domeniile Ostrov a început investiții constând în reconversia plantațiilor prin programe anuale succesive, irigații, echipamente și utilaje specifice, precum și modernizarea celor două stații de vinificație. Volumul total al investițiilor în acești ani se ridică la 40 de milioane de euro.
Scurt istoric
În urmă cu 11 ani, Domeniile Ostrov lansau într-o ediție limitată un vin rose, ediția limitată de Cabernet Sauvignon Rose, Domeniile Ostrov Reserve. Era vorba despre 14 mii de sticle numerotate individual. Astăzi, producătorul român reușește să vândă anual peste 1,2 milioane de litri de vin rose în România.
”Rose-ul este deja un vin consacrat în România, suntem mândri că am mizat pe acest sortiment atunci când producătorii români nu-i dădeau prea multă importanță. Am investit de-a lungul primilor ani rose-uri, am diversificat gamele și am încercat să educăm gustul românilor pentru un vin care se bea atât vara, cât și iarna” declară Oana Belu, coproprietar Domeniile Ostrov.
Odată cu trecerea anilor, rose-ul a devenit un produs standard pentru producătorii români, vinurile începând să primească spații tot mai generoase la rafturile supermarketurilor din România. Astăzi, vinurile rose sunt expuse în retailul autohton în spații dedicate similare ca dimensiuni cu cele oferite vinurilor albe sau roșii.
”Avem în 2022 peste 25 de sortimente diferite de vinuri rose premium DOC Oltina și IG Terasele Dunării, principalele vinuri fiind: Legio, Ritual, Magnum Cuve Rose, Naiada Rose, NOE, JOC, Folclor, Ihtros, Vinăria Ostrov plus o serie de etichete private. La baza rose-urilor noastre stau soiurile clasice de struguri de Cabernet Sauvignon, Merlot sau Fetească Neagră, Pinot Grigio, Shiraz și Pinot Noir care primesc pe dealurile Dobrogei un mixt perfect de minerale din sol, apă și soare,” spune Oana Belu.
2021, un an bun pentru rose-urile de la Domeniile Ostrov
Anul trecut a fost un an bun pentru viticultori, Domeniile Ostrov a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de 40 milioane lei.
”Vinul rose a reprezentat aproximativ 30% din vânzările noastre. Vinurile noastre, rose-ul și cele albe și negre, merg în retailul mare din România, Kaulfland, Lidl, Auchan, Cora, dar și în HoReCa, pentru care avem dezvoltate game superpremium. Un acces facil la toate vinurile noastre l-am realizat prin magazinul nostru online.
O parte din vinurile produse în cramele Domeniile Ostrov merg pentru a fi îmbuteliate de alte crame, sub alte mărci. În vânzările noastre exportul a reprezentat 10 procente”, declară Oana Bleu.
În prezent, Domeniile Ostrov au un areal viticol de 1.300 de hectare în județul Constanța, situat pe malul drept al Dunării, la granița României cu Bulgaria.
Vinurile superioare Domeniile Ostrov sunt grupate sun brandurile: Legio, Ritual, Curtea dintre Vii, Angus, Naiada, Noe, Istros, Osho, Folclor sau Vinăria Ostrov.