Avertizarea Burberry privind incetinirea si chiar scaderea pietei de lux, a starnit panica printre producatori, panica ce la randu-i s-a putut traduce in scaderea actiunilor jucatorilor high-end.
Dupa ce casa de moda britanica a anuntat cele mai proaste rezultate de la inceputul crizei economice, actiunile sale au scazut cu 21% intr-o singura zi, pierderea fiind evaluata la un un miliard de lire. Comunicatul lor a afectat si actiunile grupului elvetian Richemont Group ce detine Cartier si Van Cleef & Arpels (-6%), actiunile grupului francez LVMH, precum si actiunile celor de la Prada si Ralph Lauren cu 4%.
Analistii au inceput sa se teama ca semnalele primite de la Burberry ar putea insemna inceputul sfarsitului norocului dat peste piata produselor de lux, care si-a revenit mai repede de pe urma crizei globale decat alte sectoare.
Firma de consultanta Bain&Co a estimat ca piata de lux a crescut la 191 de miliarde de euro in 2011 – cu 10% fata de anul trecut. In primul semestru se previzioneaza ca sectorul a mai crescut cu alte 7 procente, sfidand situatia globala.
La acest moment cresterea pietei produselor de lux este sustinuta de Asia si in special de China. Stacey Cartright, reprezentant al Burberry, a subliniat ca rezultatele companiei au reflectat trendurile macro. Totusi, pentru Burberry Asia repezinta 40% din totalul incasarilor, de unde si panica. Oara a ajuns segmentul de lux la punctul limita de crestere in aceasta zona?
Cert este ca in ultimii ani Burberry a investit consistent in China, expunandu-se cu 66 de magazine, in timp ce alti jucatori au preferat sa ramana mai rezervati. Astfel Louis Vitton are 39 de magazine, iar Prada doar 20.
“Consumatorii chinezi si-au dezvoltat obiceiurile sofisticate mult mai repede decat se anticipa. Asta inseamna ca cumparatorii cauta exclusivitate”, a declarat Antoine Belge, analist al pietei de lux al HSBC catre CNN. Iar consumatorii sofisticati nu raspund mereu bine la distributia larg-raspandita.
Compania franceza de produse de lux Hermes a decis in acest scop sa deschida mai putine magazine in urmatorii cinci ani pentru a-si proteja imaginea de expunere excesiva. (Vezi articolul)
Roberto Cavalli a declarat pentru Reuters ca cererea de produse de lux va ramane puternica in China. “Nu ar trebui sa ne panicam din cauza unui anunt individual al unei companii. Aceasta a facut cateva promisiuni investitorilor si probabil acestea au fost prea agresive. Dar una e sa spui ca performanta Burberry nu isi atinge obiectivele si alta ca piata de lux are probleme”, a declarat acesta, constient ca vanzarile companiei au crescut cu 25% pana in luna august.