Magazinul Selgros din Iasi a intrat in aceasta vara intr-un proces de reamenajare, urmand sa aduca pe piata un concept nou de design, inexistent pana in acest moment in Romania. Redeschiderea magazinului este programata la inceputul lunii septembrie 2013.
Noul design al magazinului Selgros din Iasi va acorda spatii mai generoase categoriilor de marfa care inregistreaza volumele semnificative de vanzari: bauturi, dulciuri, alimente de baza si detergenti. Conceptul presupune, totodata, spatii specializate pentru categoriile de produse alimentare de nisa, cum sunt articolele ecologice/Bio. In plus, clientii cu activitate in sectorul gastronomic vor beneficia de raioane dedicate, care includ aparatura de bucatarie, ustensile, mobilier, dotari si accesorii.
Infiintarea unei pescarii, care ofera peste viu, peste proaspat si peste afumat, completeaza conceptul modern al magazinului. De asemenea, va fi creat un spatiu nou cu climatizare speciala pentru raionul legume/fructe.
In zona de intrare in magazin clientii vor putea descoperi un nou fast-food marca “Pauza mica”, operat in regim propriu. In spatiul interior se vor servi in special articole produse in carmangeria proprie.