Compania italiana Immobiliare Grande Distribuzione (IGD) va investi 12,5 milioane de euro pana in 2015 pentru modernizarea centrelor comerciale Winmarkt, extinderea suprafetei inchiriabile, precum si optimizarea fluxului de vizitatori. Suma alocata in acest an se ridica la aproximativ 5 milioane de euro. Reteaua este compusa din 15 centre comerciale, situate in centrul a 13 orase, si are o suprafata net inchiriabila de 88.200 metri patrati.

“Anul acesta am activat un buget de investitii de aproximativ cinci milioane de euro, finantat in intregime din fonduri proprii, actionarii confirmand capacitatea de autosustinere a planului de investitii, fara a afecta gradul de indatorare al companiei, care la acest moment este zero”, a declarat intr-un comunicat CEO-ul Winmarkt, Antonio Di Berardino, relateaza Mediafax.

Centrele comerciale Winmarkt au inregistrat in primele sase luni ale anului 2013 o medie lunara a traficului de peste 2,6 milioane de vizitatori, medie ce se incadreaza in valorile stabile obtinute in ultimii cinci ani – o medie anuala de 33 milioane vizitatori in intreaga retea. Gradul de ocupare al centrelor comerciale Winmarkt este de 85%, impartit in proportii aproximativ egale intre comerciantii locali, nationali si internationali, precum Carrefour, Billa, dm drogerie markt si H&M.

In primul semestrul din 2013, Winmarkt a inregistrat o cifra de afaceri de 5,3 milioane de euro si a continuat procesul de modernizare a centrelor comerciale, concomitent cu reorganizarea spatiilor interioare, in vederea introducerii unor retaileri internationali. Astfel, in urmatoarele 12 luni sunt programate sase deschideri noi. Potrivit reprezentantilor companiei, afacerile din primul semestru sunt mai mici cu 5,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, scaderea fiind cauzata in principal de procesul de introducere in retea a unor retaileri internationali, care a necesitat vacantarea unor spatii pe perioada amenajarii noilor magazine.