Retailerul de electrocasnice si electronice eMAG se va concentra anul acesta pe lansarea mai multor categorii de produse, precum moda, sport, auto si alimente, urmand trendul altor retaileri online, precum si interesul marilor lanturi de hipermarketuri.

La acest moment “eMAG este locul in care pot fi cumparate inclusiv roviniete si jucarii pentru animale sau frigidere colorate si pick-up-uri. Acceptam orice provocare lansata de clientii nostri si ii provocam, la randul nostru, cu orice ocazie. Asa cum am demonstrat, avem capacitatea de a livra chiar si autoturisme”, a precizat directorul general al retailerului, Iulian Stanciu.
Astfel, pentru anul curent, eMag a alocat sapte milioane de euro pentru dezvoltarea si implementarea de tehnologii noi, dezvoltarii angajatilor, logistica si marketing de brand.

Alte 4,5 milioane de euro au fost alocate dezvoltarii internationale, retailerul fiind prezent in Romania, Bulgaria si Ungaria. Pentru acest an, eMAG are ca principal obiectiv marirea bazei de clienti, prin continuarea dezvoltarii regionale, la acest moment ajungand la o baza de 36 de milioane de potentiali cumparatori.

Retailerul online eMAG.ro estimeaza pentru acest an vanzari de peste 260 milioane de euro, in crestere cu mai mult de 40% fata de 2013, in urma investitiilor de anul trecut si al celor programate in acest an.