BMW a lansat Cruise E-bike – un nou pas in directia mobilitatii urbane cu emisii zero, fiind propulsata cu sustinerea unui motor electric. Bicicleta beneficiaza de un design elegant care poarta marca DesignworksUSA.

“BMW Cruise E-bike este vehiculul ideal pentru orase. Motorul puternic Bosch de 250w sustine deplasarea pana la viteze de 25 km/h. Nimeni nu doreste sa ajunga la o intalnire epuizat dupa ce a pedalat 10km. Astfel, BMW Cruise E-bike, cu sustinerea motorului electric este perfecta,” a declarat Evgueni Maslov, Senior Designer DesignworksUSA.

Noua bicicleta electrica BMW este disponibila pentru comenzi la toate reprezentantele oficiale ale marcii, dealeri sau centre de service pentru un pret de 2.500 Euro fara TVA.

Potrivit producatorului sistemul de propulsie electric al bicicletei se adapteaza la ritmul si forta de pedalare, oferind nivelul optim de asistenta pentru orice tip de suprafata. Propulsorul porneste automat, oferind un impuls la fiecare miscare a pedalelor. Senzorii masoara cu precizie viteza, frecventa de pedalare si cuplul de 1.000 de ori pe secunda, calculand astfel nivelul optim de asistenta necesar. Motorul Bosh amplasat central, in zona foii, poate amplifica puterea transmisa prin pedalare cu pana la 225%. Un computer amplasat pe ghidon afiseaza informatii precum autonomie (evaluata constant), viteza, distanta parcursa si permite reglarea nivelului electric de asistenta in patru nivele: turbo, sport, tour si eco.

Cu o capacitate de 400 Wh, acumulatorul asigura o autonomie in conditii reale de pana la 100 km si una maxima de peste 200 km. Necesita 3,5 ore pentru incarcare completa, in timp ce in 90 de minute de incarcare asigura un nivel de 50%. Bateria poate fi detasata cu usurinta, utilizand un sistem cu cheie, si permite astfel incarcarea facila fara a fi nevoie ca bicicleta sa fie pozitionata langa sursa de curent.