eMAG a numit-o pe Irina Pencea în rolul de General Manager eMAG România. Noul director general a intrat în companie la 1 iulie 2022 pe poziția de Chief Marketing Officer, iar din acel rol a coordonat strategia de brand și de marketing a eMAG și echipele de marketing din România, Ungaria și Bulgaria.

„Această mutare vine din faptul că România, teritoriul unde avem și cea mai mare parte a business-ului, continuă să aibă un potențial mare de creștere a comerțului online, de aceea noi dorim să ne concentrăm și mai mult pe crearea de sinergii între investițiile pe care le-am făcut în ultimii ani în gama de produse, tehnologie, servicii și infrastructură, care să aducă beneficii mai mari clienților. După doi ani în care am avut roluri multiple, fiind atât CEO al Grupului, cât și General Manager pentru eMAG România, i-am propus Irinei acest rol datorită competenței în marketing și experienței în antreprenoriat”, a declarat Tudor Manea, Grup CEO eMAG.

Din poziția de Grup CEO, Tudor Manea va continua să coordoneze dezvoltarea întregului grup de companii eMAG în regiune.

„După mulți ani de antreprenoriat în marketing, acum aproape un an m-am alăturat eMAG și echipei care a construit cel mai puternic business de ecommerce din regiune, pentru a contribui la consolidarea imaginii brandului”, a spus Irina Pencea, noul General Manager eMAG România.

Irina Pencea are o pregătire academică în marketing și și-a început cariera în comunicare în urmă cu 24 de ani. Înainte de a se alătura eMAG, Irina a fost CEO și co-fondator al Jam Session Agency, una dintre cele mai premiate agenții independente de publicitate din România din ultimii ani. Noul director general al eMag a fost şi co-fondator şi Partner al JAZZ Communication Bucharest.

Despre eMAG

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance.

În vara anului 2012, Naspers a cumpărat 70% din retailerul eMag. Apoi, Prosus, desprinsă din Naspers, s-a listat pe bursa din Amsterdam în 2019, la o evaluare de 125 miliarde de euro. Naspers a păstrat 73% la Prosus, căreia i-a transferat 29% deținută la gigantul chinez Tencent, un pachet de circa 79% din acțiunile eMAG, precum și participații la alte platforme, inclusiv OLX și Udemy.