Compania Dedeman si-a anuntat intentia de a investi in Republica Moldova 30 de milioane de euro pentru a deschide doua magazine in Chisinau, in cadrul unei intrevederi cu premierul Iurie Leanca, potrivit Agerpres.

“Gandul de a investi in Republica Moldova il am din anul 2007. Tot de atunci vizitez periodic Chisinaul pentru a analiza evolutia lucrurilor de aici. Deschiderea magazinelor noastre va permite si dezvoltarea industriilor locale, care vor furniza produsele lor lantului de retail de materiale de constructii si pentru amenajari interioare’, a precizat Dragos Paval.

Reprezentantul Dedeman a declarat ca Republica Moldova va deveni prima destinatie pentru extinderea companiei sale in afara Romaniei. Ulterior va fi deschisa o unitate comerciala si la Balti, potrivit unui comunicat difuzat de Guvern.

“Aceasta investitie inseamna locuri de munca, investitii in domenii adiacente, o varietate mai mare a materialelor de constructie. Este o noutate buna, iar eu, impreuna cu echipa de investitie a Guvernului, voi face tot posibilul de a imbunatati mediul de afaceri si astept invitatia la deschiderea primului magazin”, a declarat Iurie Leanca.