Valoarea mall-urilor Galleria din Arad, Piatra Neamt si Buzau,  detinute de dezvoltatorul imobiliar GTC, a scazut cu 17%, la 29 milioane de euro dupa ultima evaluare, potrivit Mediafax.

Galleria SuceavaReevaluarea in scadere a centrelor comerciale a avut loc ca urmare a reducerii veniturilor actuale si viitoare din chirii, potrivit raportului financiar al companiei, in care se arata ca mall-urile au pierdut 6 milioane euro din valoare. Aceasta reprezinta 20% (cel mai mare nivel) din pierderea de 67 milioane de euro rezultata din reevaluarea in scadere a intregului portofoliu GTC in Europa Centrala si de Sud-Est.

Suprafata inchiriabila a celor trei centre comerciale totalizeaza 59.000 de metri patrati, din care 87% este ocupata, fata de 89% la martie. Chiria medie generata de cele trei centre comerciale este de 3,8 euro/mp/luna.

“Organizam zeci de evenimente lunar pentru locuitorii din orasele unde detinem un mall Galleria si acest fapt s-a vazut si in cresterea veniturilor (trimestrul doi 2014 versul trimestrul unu 2014 si trimestrul doi 2013). Estimam ca pana la finalul acestui an nu vom mai inregistra o scadere a veniturilor pe acest segment”, a declarat pentru Mediafax, Danny Bercovich, directorul executiv GTC Romania.