Planurile de dezvoltare Il Passo vizeaza un centru de productie si extinderea in alte tari

“In Romania am cam terminat planul de extindere. Vom urmari unele dezvoltari de centre comerciale cu care vom incepe colaborarea, precum Mega Mall din Bucuresti. Insa nu putem fi chiriasii tuturor mallurilor. Acum ne uitam la Polonia, Slovacia si Germania”, a declarat Petru Chiriac, proprietarul companiei la ZF live, subliniind ca majoritatea oraselor nu suporta mai mult de doua magazine. In prezent Il Passo plateste un milion de euro chirie pe an mall-urilor – 80 de euro/mp pentru spatiile bune si 40 de euro pentru spatiile din provincie.
Produsele Il Passo sunt produse in Brazilia, Italia, Portugalia, Turcia si doar 20% sunt din Romania.
“In Romania producatorii de pantofi sunt la nivelul celor din Italia ca tehnica. Insa noi lucram doar cu cei care stiu procedurile pentru export. De exemplu, noi stim si am facut comenzi pentru colectia primavara-vara din 2015. Avem nevoie de furnizori care inteleg aceste nevoi”, a completat Petru Chiriac.
Retailerul se gandeste de asemenea sa investeasca intr-o unitate de productie.
“Nu e greu sa investesti intr-o fabrica. Problema sunt angajatii meseriasi care se gasesc de exemplu doar in zona Sucevei sau Husiului. In plus, in Romania nu exista o zona specializata pe productia de pantofi si nu avem toti furnizorii de materiale intr-un singur loc. In Turcia si Italia exista orase specializate pe un anumit tip de productie”, a explicat Chiriac unde este dificultatea care impiedica investita in productie.
No related posts.