Profi – 71 de magazine planificate pentru 2015

“Profi a inaugurat astazi primele doua magazine din 2015, la Matca si Sibiu, planuind sa deschida pana la sfarsitul anului cel putin tot 71 de unitati, cate a deschis in 2014”, se arata in comunicat.
Magazinul din comuna Matca, judetul Galati, se afla la parterul unei cladiri comerciale situate pe Strada Principala la nr. 697. El functioneaza in format Mini, are o suprafata totala de 365 mp din care sala de vanzari ocupa 225 mp si este cel de al cincilea magazin PROFI din acest judet.
Mini este un format test care, in functie de conditiile reale in care functioneaza magazinul respectiv, urmeaza sa devina City sau Loco. Loco este un format mic, imaginat pentru zone rurale, care vinde o gama de produse oarecum diferita fata de cea din magazinele City sau Standard, gama adaptata mai bine conditiilor din astfel de zone.
Cel de al noualea magazin PROFI din Sibiu s-a deschis in format Standard pe strada Dorului nr.20, tot la un parter de cladire comerciala. Are o suprafata totala de 520 mp iar sala de vanzari masoara 375 mp.
In acest moment reteaua detine 277 de magazine in 40 de judete si 131 de localitati.