OMV Petrom și Auchan Retail România urmăresc să extindă parteneriatul pentru deschiderea de magazine de proximitate MyAuchan în stațiile Petrom. Cele două părți au agreat un Memorandum de Înțelegere care exprimă intenția ambelor părți pentru a discuta extinderea parteneriatului, condiționat de obținerea aprobării finale din partea Consiliului Concurenței.

Parteneriatul dintre Petrom și Auchan Retail România a fost inițiat în 2017 cu o fază pilot în cadrul căreia au fost deschise magazine de proximitate MyAuchan în 15 stații Petrom, atât în zone urbane, cât și în zone rurale din România. În această fază pilot s-a urmărit testarea modelului de afaceri și evaluarea de către parteneri a potențialului parteneriatului.

OMV Petrom și Auchan Retail România au deschis primul magazin de proximitate MyAuchan în staţia Petrom Militari de pe Bd Iuliu Maniu din București.

”Rezultatele de până acum sunt încurajatoare și suntem bucuroși să negociem extinderea parteneriatului și să avem mai multe magazine de proximitate MyAuchan în stațiile noastre Petrom”, a declarat Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de Downstream Oil.

”Această cooperare la scară largă este parte din ambiția Auchan Retail România de a aduce magazinele noastre mai aproape de toți românii. Parteneriatul cu OMV Petrom, inițiat în 2017 cu o fază pilot, a fost foarte util pentru ambele companii și ne-a ajutat să ne îmbunătățim oferta de proximitate prin identificarea celei mai potrivite game de produse și servicii”, a declarat Ionuț Ardeleanu, General Manager Auchan Retail România.

Magazinele MyAuchan din stațiile Petrom oferă o gamă variată de până la 3.000 de produse, de la alimente premium, incluzând produse gata preparate, cafea proaspătă, produse proaspete (fructe și legume, brutărie, lactate) și alte produse de băcănie, până la produse non-alimentare, inclusiv cosmetice, produse pentru bebeluși și accesorii auto. Varietatea gamei depinde de mărimea stației Petrom.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amânuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârșitul lui septembrie 2018, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 25,5 miliarde de euro plătiți sub formă de taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2017.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat aproximativ 52 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Auchan Retail România

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri și o rețea de magazine MyAuchan. Cu peste 280.000 mp suprafaţa netă de vânzare, cu circa 10.000 de angajaţi, cu o cifră de afaceri de peste 1,2 miliarde de Euro