Pizza Hut Bacau

În acest weekend, Pizza Hut a deschis cel de-al 20-lea restaurant din țară, la Arena Mall din Bacău. Restaurantul se află la etajul 2 al mall-ului și a fost inaugurat după o investiție de 420.000 de euro.

Noul Pizza Hut are o suprafață de 300 mp și o capacitate de 96 de locuri.

„Ne bucurăm de fiecare dată când aducem produsele noastre unui public nou”, a declarat Monica Eftimie, Chief Marketing Officer Pizza Hut. Brandul se mândreşte cu faptul că are cea mai mare diversitate de rețete de blat de pe piață.

Pizza Hut, lanţul de restaurante cu un concept casual, operează pe piaţa românească din 1994 sub contract de masterfranciză acordat companiei American Restaurant System. Pizza Hut a venit în România în 1994, odată cu deschiderea primei unităţi pe Calea Dorobanţilor.

În prezent deţine zece restaurante în Bucureşti, două în Cluj şi Timişoara şi câte unul în Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Brașov, Oradea și Bacău.

Compania şi-a început activitatea în urmă cu 57 de ani în Wichita, Kansas, iar în prezent deţine aproape 13.600 de restaurante în 90 de ţări. Pizza Hut este subsidiară a Yum! Brands, Inc., unul dintre cei mai mari francizori la nivel internaţional.