Bergenbier își extinde portofoliul prin adăugarea a două noi beri pe piața din România. Este vorba despre specialitățile belgiene Leffe Ruby și Leffe Radieuse, care pot fi găsite în magazinele din toată țara începând cu această lună.
„Cele două specialități Leffe vin în întâmpinarea dorinței românilor de a descoperi noi gusturi și experiențe. Leffe este un etalon al calității berilor belgiene de abație, iar noile sortimente prezente pe piața din România ne dezvăluie măiestria berarilor belgieni și capacitatea lor de a inova”, declară Alexandra Butoi, Senior Brand Manager în cadrul Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors.
Leffe Ruby este o bere cu fructe roșii, o bere ușoară și revigorantă, cu note echilibrate și o culoare roșie de rubin. Ruby combină tradiția berii de abație cu fructele de pădure, într-un gust rafinat, cu căpșuni, zmeură, afine, soc și, pentru cunoscători, note lemnoase de trandafir. Are o concentrație de alcool de 5,0%.
La rândul ei, Leffe Radieuse este o bere bogată, plină, cu un gust complex (dulce cu final amărui), predominat de note delicate de citrice și semințe de coriandru. Are o concentrație de alcool de 8,2%.
Produsă printr-o tehnică de fermentare la temperatură înaltă, Leffe este un simbol în cultura berii belgiene. Berea a fost fabricată pentru prima dată în anul 1240, în mănăstirea Abbey Notre-Dame de Leffe, iar în prezent este comercializată în peste 60 de țări din întreaga lume.
În prezent, Bergenbier S.A. importă în România specialităţile belgiene Leffe şi Hoegaarden, precum și berea mexicană numărul 1 în lume, Corona. Portofoliul companiei cuprinde mărcile locale: Bergenbier – cu sortimentele Bere blondă, Bere blondă fără Alcool, ALE, Fresh Lemon și Fresh Grapefruit – şi Noroc precum şi mărcile internaţionale produse local: Staropramen, Stella Artois, Beck’s și Löwenbräu.