Philip Morris Trading a inaugurat la Constanța cel de-al doilea magazin IQOS, după deschis acum o lună la Cluj. Noul magazin ocupă o suprafață de circa 60 de metri pătrați în City Park Mall.
„Conceptul IQOS Store, ce va fi implementat și în alte orașe, este unul bine definit, dar suntem conștienți că fiecare spațiu IQOS împrumută din efervescența orașului și a comunității dinamice în mijlocul căreia se dezvoltă”, afirmă Branislav Bibic, CEO Philip Morris Trading.
Recent, compania a anunțat că va transforma fabrica pe care o deține în Otopeni pentru a produce rezerve de tutun destinate dispozitivului IQOS, valorea proiectului ridicându-se la aproape jumătate de miliard de euro. Producția va fi destinată atât pieței locale, cât și celor 25 de țări în care este prezent IQOS.
Philip Morris a lansat IQOS în România în 2015, acesta poziționându-se drept un dispozitiv care reprezintă un hibrid între țigările electronice și cele tradiționale și care este conceput pentru a reduce efectele nocive ale fumatului. Mai mult, dispozitivul poate fi folosit și în spațiile închise. IQOS se diferențiază de oferta actuală prin faptul că în loc să ardă tutunul îl încălzește la 300 de grade, livrând același nivel de nicotină.