Lem’s, încă două magazine

Producătorul prahovean de mobilă, Lemet, continuă investițiile în rețeaua de magazine Lem’s și deschide două noi unităţi în Piatra Neamț, respectiv Baia Mare.

Investiția în amenajarea acestora se ridică la 1,7 milioane de lei, iar suprafața totală este de 1.900 mp.

În magazinul din Baia Mare s-au investit 1,3 milioane de lei pentru o suprafaţă de  1.700 mp în timp ce pentru magazinul din Piatra Neamț, cu o suprafaţă de 200 mp s-au investit 400 mii lei.

“În zona Moldovei am înregistrat un interes din ce în ce mai crescut pentru produsele noastre, iar magazinul din Piatra Neamț a venit firesc, ca răspuns la cerințele clienților noștri. Am ajuns, asfel, să avem 12 magazine în Moldova și planurile de extindere în zonă continuă”, a declarat Adrian Rizea (foto mai sus), director comercial Lem’s.

Magazinul Lem’s din Baia Mare este, deja, al patrulea magazin din județul Maramureș.

“Geografia extinderii rețelei noastre de magazine Lem’s este una complexă, întotdeauna gândită și plănuită cu mult timp înainte. Când deschidem un nou magazin ținem cont de cererea de pe piața zonală, de magazinele Lem’s pe care le avem deja în zonă și de o serie de alți factori”, a mai adăugat Adrian Rizea.

4 magazine Lem’s deschise în 2017

În acest an, Lem’s a deschis, în total, 4 magazine, la Târgoviște, Satu Mare, Piatra Neamț și Baia Mare, cu o investiție totală de 3,6 milioane de lei. Cel mai mare magazin deschis anul acesta este cel din Baia Mare.

“Planurile noastre de investiții sunt întotdeauna împărțite în două mari direcții: modernizarea și dezvoltarea capacității de producție și lărgirea portofoliului de produse”, a declarat Alexandru Rizea, director general Lemet.

Cu 20% mai multă mobilă achiziționată în rate anul acesta

Lem’s oferă clienților săi posibilități de cumpărare prin creditare. Spre exemplu, la noul magazin deschis în Baia Mare, clienții Lem’s pot achiziționa mobilă în rate fără dobândă prin Card Avantaj, Raiffeisen, Banca Transilvania, BCR, BRD, Optimo.

“Vrem să oferim clienților noștri cele mai bune posibilități de achiziție pentru a-și cumpăra configurațiile de mobilier dorite. Nu numai mobila pe care o cumpără clientul nostru trebuie să fie confortabilă, ci și procesul de achiziție. Anul acesta am observat o creștere de 20% a vânzărilor în rate, fapt ce ne demonstrează că eforturile noastre de a face achizițiile de mobilă mult mai <<confortabile>>  pentru client, a fost apreciat și dă roade”, a încheiat Adrian Rizea, director comercial Lem’s

Despre Lemet

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine Lem’s pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua Lem’s are cea mai mare acoperire la nivel naţional, aproximativ 70.000 mp de retail amenajați în aproape toate judeţele ţării. Pe platforma Lemet de la Brebu şi în reţeaua naţională de magazine Lem’s, activează peste 1.350 de angajaţi.

Fabrica Lemet din Brebu a fost înfiinţată în 1991. În prezent, halele de producţie şi depozitare acoperă o suprafaţă de peste 40.000 mp. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabricilor de mobilă Lemet este de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.



Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

Retailers.ro © 2019 All Rights Reserved