Pentru a aniversa 11 ani de prezență în România, Auchan a organizat o acțiune de salvare a pădurilor, în cadrul campaniei sale anuale de responsabilitate socială, „Mobilizatron”. În acest an, clienții au trebuit să cumpere un set format dintr-un copăcel realizat din hârtie reciclată, pentru ca Auchan să planteze doi copaci. S-au vândut peste 50.000 de astfel de seturi, iar compania va demara partea a doua a campaniei, în care va planta 100.000 de copaci.

Cu mesajul “Ajutăm România să respire – O aniversare cât o plantare”, campania Mobilizatron și-a ales în acest an un obiectiv ambițios: readucerea la viață a pădurilor românești. Organizată de Auchan Retail România și desfăsurată cu sprijinul ONG-urilor și autorităților locale, campania propune un mecanism simplu – pentru fiecare copăcel din carton 100% reciclat cumpărat din hipermarket, 2 copaci vor fi plantați. „Avem ambiția de a fi atât un actor economic important, cât și un actor economic responsabil. De aceea, am decis să creăm o tradiție a binelui. Pe lângă numeroasele inițiative de responsabilitate socială pe care ni le asumăm pe toată perioada anului, în fiecare toamnă, alegem una sau mai multe cauze pe care le susținem printr-o campanie, pe care în mod sugestiv, am numit-o Mobilizatron. În jurul acestei mișcări ne propunem să ne mobilizăm resursele, clienții, angajații și partenerii pentru a genera o schimbare semnificativă. Sutem impresionați de implicarea pe care am simțit-o și în acest an din partea tuturor celor implicați și suntem nerăbdători să trecem la următoarea etapă a acestui proiect: plantarea propriu-zisă”, a declarat Mădălina Cazamir – Head of Marketing, Customer & Data, Auchan Retail România.

Plantarea va avea loc în luna noiembrie

Plantarea celor peste 100.000 de copaci se va desfășura în luna noiembrie, în toată țara. Toți cei care au achiziționat copăcei,  sunt bineveniți să participe. De asemenea, toți iubitorii de o Românie verde sunt încurajați să se alăture demersului Auchan, devenind voluntari pentru o zi. Înscrierea voluntarilor se poate face pe adresa https://auchan.ro/mobilizatron-2017/. Auchan va asigura transportul către toate parcelele.

Detalii despre campanie, precum și informații actualizate despre zonele care vor fi împădurite și despre organizarea voluntarilor, vor fi actualizate permanent pe site-ul https://auchan.ro/mobilizatron-2017/.