Din 23 ianuarie, Hornbach România a lansat oficial magazinul online. Compania pregăteşte şi lansarea unei aplicații mobile pentru magazinul online, la jumătatea acestui an.

Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții şi grădinărit, lansează oficial magazinul online în România, de unde clienții pot alege din peste 27.000 de produse. Compania anunță extinderea treptată a sortimentului de produse și țintește listarea în online a peste 80% din produsele de stoc din magazine până la finalul anului 2018.

„De acum, persoanele pasionate de proiecte de bricolaj au posibilitatea de a consulta în magazinul nostru online informații detaliate cu privire la proiectele lor și pot face cumpărături ușor, economisind timp“, a declarat Mugurel-Horia Rusu (foto mai jos), Directorul General al Hornbach România.

Clienții dispun din acest moment de mai multe posibilități pentru reducerea timpului necesar realizării cumpărăturilor: fie comandă online și solicită expedierea mărfurilor la domiciliu sau la șantier, fie se informează online și cumpără în magazin. Din cele peste 27.000 de articole prezentate pe site, majoritatea vor putea fi livrate la orice adresă din România în termen de 2-3 zile.

De asemenea, din cele peste 27.000 de produse listate, aproximativ 23.000 de produse pot fi rezervate pe site și ridicate personal din magazinul selectat, după 4 ore de la rezervare. Restul de 4.000 de produse pot fi rezervate doar în magazinele Hornbach și apoi ridicate de către clienți.

Prețuri egale, online și offline

Prețurile produselor Hornbach sunt identice în magazin și în magazinul online. Mai mult, în termen de 30 de zile de la livrarea produselor există posibilitatea de retur a acestora sau de restituire în magazin.

„Avem în plan inclusiv lansarea unei aplicații mobile pentru magazinul online, la jumătatea acestui an“, a adăugat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

De asemenea, pe site se vor regăsi produse care nu există pe stoc în magazine, dar care pot fi livrate direct de către furnizori. Serviciul Clienți va fi disponibil la numărul de telefon 0371.555.999 pentru a răspunde solicitărilor, de luni până vineri, între orele 08:00 și 17:00.

Despre Hornbach România

Hornbach este o companie multinațională de familie, care a înregistrat în exercițiul financiar  2016/2017 (data bilanțului: 28 februarie) o creștere a cifrei de afaceri (netă) de 4,9%, la 3,9 miliarde euro.

Fondată în anul 1877, Hornbach este singura companie din domeniul construcțiilor și  grădinăritului  care se poate mândri cu o istorie de 6 generații. În acest moment, concernul deține 156 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 6 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu).

Prin pionierat, ca de exemplu deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcții și produse de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), Hornbach își dovedește în permanență forța inovatoare. Hornbach are acum circa 18.000 de angajați.