Timișoreana, sponsor Cupa României până în 2022

Timișoreana, berea românească cu cea mai îndelungată tradiție din România, își continuă parteneriatul cu FRF, în calitate de sponsor oficial al Cupei României. Astăzi a fost lansată şi campania “Pentru fotbal adevărat”, căreia i s-au alăturat Cristian Chivu, Adrian Ilie și Bogdan Lobonț.
„Astăzi ducem mai departe implicarea noastră în fotbalul românesc și sărbătorim continuarea parteneriatului pentru Cupa României de Fotbal până în 2022. Totodată, anunțăm și lansarea unei campanii prin care readucem în lumină valorile care stau la baza fotbalului adevărat: pasiune, dăruire, fair play și spiritul de competiție”, a declarat Dragoș Constantinescu, Președinte, Ursus Breweries.
„Așa cum bine știți, Timișoreana s-a consacrat atât ca un brand care înțelege și prețuiește valorile fotbalului românesc, cât și ca un partener de încredere pentru Federația Română de Fotbal și competițiile pe care le organizăm”, a declarat Răzvan Burleanu, Președinte Federația Română de Fotbal.
Timișoreana a susținut continuu fotbalul românesc, în ultimii ani desfășurând o serie de campanii precum: „Meciul de Legendă” (cu edițiile din 2010, 2014 și 2015), „Drumul Mingii” (2011), dar și prima finală de „Cupa României” jucată pe Arena Națională (2012), toate strâns legate de susținerea Cupei României Timișoreana.
Campania se desfășoară până în luna iunie și include printre alte activări dedicate consumatorilor și lansarea unei ediții speciale de ambalaje – conținând cele mai frecvente 120 de nume din România – dedicate iubitorilor de fotbal, dar și o promoție cu premii pentru fanii fotbalului adevărat.
Despre Timişoreana
Fabricată încă de la 1718, berea Timișoreana aduce cu sine experiența şi tradiția maeștrilor berari ce şi-au lăsat amprenta peste ani. Timișoreana s-a născut în cea mai veche fabrică de bere din România, fiind atestată printr-un act petiţionar al magistratului oraşului Timişoara, care datează din 1 ianuarie 1718.
De-a lungul timpului, gustul său a fost recunoscut de specialişti – distincţii foarte vechi atestă acest lucru: bronz la expoziţia din Budapesta (1855), argint la expoziţia din Timişoara (1891) sau Grand Prix-ul expoziţiei din 1908.
În ultimii ani, Timişoreana a fost premiată cu aur şi distincţia Champion Lager Trophy în 2007 şi cu argint în 2008 la Australian International Beer Awards, al 2-lea concurs ca importanţă din lumea berii, iar la World Beer Championship în Statele Unite, a primit medaliile de argint (2007 şi 2008).
Despre Ursus Breweries
Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, , Peroni Nastro Azzurro, Asahi Super Dry, Pilsner Urquell, Grolsch, St. Stefanus, Meantime, Azuga Nepasteurizată , Stejar. Şi marca de cidru Kingswood.
No related posts.