Kaufland: Program special de sărbători

Magazinele Kaufland din România vor avea un program special în perioada Sărbătorilor de iarnă. În unele zile vor avea orar prelungit iar în 25 decembrie şi în 1 ianuarie, toate magazinele Kaufland vor fi închise.
Cu prilejul Sărbătorilor de iarnă, magazinele Kaufland vor avea un program de funcționare special, astfel:
Pentru informații cât mai precise referitoare la programul de sărbători al fiecăruia dintre magazinele Kaufland, clienții sunt rugați să acceseze link-ul kaufland.ro/program-special
Programul se poate prelungi spontan.
Programul Grill-ului Kaufland va varia în funcție de magazin, având în perioada 17.12 – 23.12 ora deschiderii între 9.00 și 10.00, iar cea a închiderii între 20.00 și 21.30, programul urmând să se scurteze pe 23.12 și 30.12, când ora închiderii va varia între 17.00 – 19.00.
Toate Grill-urile Kaufland vor fi închise în intervalul 24-26.12.2019, precum și în intervalul 01-02.01.2020. Majoritatea locațiilor vor fi închise în Ajunul Anului Nou, pe 31.12.2019, iar celelalte vor funcționa cu program scurt, 9.00 – 15.30.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine, 132.000 de angajați în 8 țări și o rețea de 127 de magazine în România. Cel mai nou magazin a fost deschis la jumătatea lunii noiembrie în noul mall Promenada din Sibiu, acesta fiind şi primul hipermarket al rețelei situat într-un centru comercial.
No related posts.