Rețeaua ajunge azi la 54 de magazine în România. Asta după ce frații Pavăl, care conduc afacerea, deschid azi un magazin în Călărași, care vine după cel deschis în 18 septembrie pe Bulevardul Ghencea din București.
Tot recent, marele retailer de bricolaj a mai deschis la Slobozia și Lugoj.
Magazinul din Călărași
Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide azi, 23 septembrie, un nou magazin la Călărași.
Investiția totală se ridică la suma de 12 milioane de euro și include valoarea de achiziție a terenului de 4,7 hectare situat pe Strada București, a lucrărilor de construcție, amenajarea magazinului și a zonei exterioare, utilajele și echipamentele necesare desfășurării activității, dar și stocurile de produse pregătite pentru primii clienți.
Suprafața construită se întinde pe circa 12.700 mp, iar restul terenului este dedicat spațiilor verzi, zonei de recepție a mărfii și celor 344 de locuri de parcare.
„Într-un an plin de provocări, am izbutit să ne respectăm planul de investiții și să inaugurăm 4 magazine”, a declarat Dragoș Pavăl (foto mai sus), președintele companiei Dedeman.
În interiorul magazinului Dedeman Călărași au fost incluse un showroom de mobilă (1.100 mp) și unul de gresie, faianță și mobilier de baie (1.150 mp).
Tot acolo există peste 2.200 mp alocați pentru seră și pergolă.
Dedeman Ghencea, al 7-lea din Capitală
Noul magazin din București a fost construit pe Bulevardul Ghencea, pe un teren cu o suprafață de aproximativ 59.000 mp, în urma unei investiții totale în valoare de 29 de milioane de euro. Este al șaptelea magazin Dedeman din Capitală și al doilea din sectorul 6.
Cu o suprafaţă construită de peste 18.000 mp, Dedeman Ghencea are 220 de angajaţi.
„Încă de la început, ne-am propus să deschidem în București un număr suficient de magazine, astfel încât oricine să poată ajunge la unul dintre acestea în maximum 20 de minute”, a declarat Dragoș Pavăl.
În zona exterioară au fost amenajate 631 de locuri de parcare, dar și spații verzi desfășurate pe o suprafață de peste 17.500 mp.
Pe acoperișul magazinului Dedeman Ghencea au fost montate panouri solare ce produc energie electrică destinată exclusiv autoconsumului. În prezent, 26 dintre magazinele Dedeman beneficiază deja de energie verde obținută pe baza energiei solare.
Magazinul pune la dispoziție și 4 stații duble de încărcare a mașinilor electrice, unde pot fi încărcate simultan până la 8 mașini.
Dedeman în cifre
– 54 de magazine, 4 centre logistice, parc auto propriu;
– între 7.500 și 18.000 mp – suprafaţa unui magazin;
– peste 11.500 de angajaţi.
Dedeman este o afacere controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, ale cărei baze au fost puse în anul 1992. Compania a avut în 2019 o cifră de afaceri de circa 8,3 miliarde de lei, în creştere cu 15% faţă de 2018, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.