Carrefour e pe picior de plecare. De unde incepe?

Update: Georges Plassat, CEO Carrefour, a declarat ca sunt tari unde grupul isi va schimba strategia, cu scopul de a reduce din pierderi. Potrivit presei internationale, este vorba despre Polonia, Turcia si Indonezia, unde Carrefour isi va “ajusta pozitia”. Sunt luate in calcul si o serie de disponibilizari, in prima faza 600 de angajati din Franta urmand sa ramana fara job. Magazinele din Romania au scapat.
Ipoteza conform careia reteaua de hipermarketuri si supermarketuri Carrefour s-ar putea retrage de pe piata locala pare din ce in ce mai palpabila, fiind sustinuta atat de informatii ce vin din afara companiei, precum si de istoricul recent al ciferelor si actiunilor grupului.
Grupul francez Carrefour, cel mai mare retailer din Europa si al doilea la nivel global, a avut anul trecut un profit net de 371 de milioane de euro, in scadere cu 14% comparativ cu anul precedent, pe fondul vanzarilor in stagnare, de 24 de miliarde de euro. Si profitul operational al grupului a scazut cu 19%, la 2,18 miliarde de dolari in 2011 , fiind ultimul an la conducere al directorului general, Lars Olofsson. In fruntea grupului a fost numit Georges Plassat.
In acest context, francezii au iesit deja de pe pietele din Japonia, Mexic, Rusia si Thailanda, iar in 2011 si-au vandut operatiunile din Grecia si Cipru.
In ciuda acestor decizii, potrivit Reuters, compania este nevoita sa stranga pana la 3 miliarde de euro pentru a-si finanta un plan de revitalizare a hipermarketurilor din Europa, insa austeritatea bancara si provocarile economice lasa noul sef al companiei cu putine solutii, respectiv cea de vanzare a activelor din tarile non-strategice precum Turcia, Indonezia, Romania sau Polonia.
„Activele sale din Europa Centrala si de Est ar putea reprezenta o mare oportunitate pentru Auchan, un operator bine stabilit in Rusia, Polonia si Romania“, a declarat Milos Ryba, un analist al companiei de consultanta PlanetRetail. Tesco si gigantul american Wal-Mart sunt de asemenea vazuti drept investitori interesati de aceasta piata.
Concluzia analistilor este sustinuta de un raport al ING aparut inca din luna aprilie conform caruia se afirma ca lantul de magazine Carrefour si-ar putea anunta retragerea din mai multe tari, inclusiv din Romania, dupa publicarea rezultatelor din primul semestru al 2012. Argentina, Italia, Malaezia, Polonia, Taiwan si Turcia figurau de asemenea in primul val al pietelor de pe care Carrefour ar putea sa se retraga.
Totusi vanzarile Carrefour in Romania au crescut cu 3,6% in primul trimestru al acestui an, la 277 milioane euro, iar la nivel mondial cu 1,5%, la 22,49 miliarde de euro, ceea ce ar putea imbuna situatia grupului in raport cu bancile finantatoare.
No related posts.