Distribuitorul german de baterii de lux pentru baie si bucatarie Kludi Romania anunta o crestere de peste 13 procente a afacerilor in primele noua luni, comparativ cu aceeasi perioada a anul trecut, comunicand o cifra de afaceri de aproximativ 1,4 milioane de euro. Pentru tot anul reprezentantii Kludi se asteapta ca procentul sa se mentina.

Potrivit lui Florin Barabas, Managing Director Kludi Romania, clientii cauta produse de calitate din punctul de vedere al tehnologiei si functionalitatii, cat si al designului, dar care sunt disponibile la un pret convenabil – categoria ‚Smart Luxury’ a inregistrat un avans de 27% in primele noua luni ale anului curent, fata de aceeasi perioada din 2011.

Conform celui mai recent studiu BRG Consult, Kludi Romania si-a majorat cota de piata in 2011 la 2,81% (in unitati) fata de 2,47% in 2010. Aceasta, in conditiile in care piata de baterii sanitare este extrem de fragmentata, este inundata de produse inferioare calitativ, fabricate in China si, in plus, a scazut cu intre 1 si 1,5% in 2011, fata de 2010.