Dupa ce la sfarsitul lunii ianuarie companiile Staff Collection si Corssa, care opereaza in Romania retelele de magazine House of Art, Fox, Levis si Eponge, au intrat in insolventa, iar Casa de Insolventa Transilvania (CITR) a devenit administrator judiciar, au inceput sa apara si consecintele.

“Desi poate parea un pas inapoi, deschiderea procedurii de insolventa este, de fapt, un pas inainte pentru un manager. Este un moment crucial in viata unei companii, in care se pun bazele unui nou model de afacere. Experienta ne-a dovedit ca, daca planul de reorganizare este adecvat, iar procedura demareaza la momentul potrivit, ceea ce poate fi un esec se transforma intr-o noua afacere de succes“, a declarat la acel moment Adrian Lotrean, senior partner al CITR.

Pe acest considerent se vor inchide noua magazine ale brandurilor Fox, House of Art si Levi’s  din Focsani, Baia Mare, Constanta, Bistrita, Arad, Piatra-Neamt si Galati, potrivit Monitorului Oficial citat de Ziarul Financiar.